35 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăInternaționalBulgaria construiește cel mai lung tunel din zona Balcanilor

Bulgaria construiește cel mai lung tunel din zona Balcanilor

Tunelul construit de bulgari va străpunge stânca la 30 de kilometri de Sofia, într-o regiune muntoasă. Acesta va avea o lungime de 6,8 kilometri, fiind cel mai lung din Balcani și de două ori mai mare decât actualul cel mai lung tunel din Bulgaria, cel din Kozniţa. Construcția face parte dintr-un amplu proiect de modernizare a rutei feroviare Tracia, care face legătura dintre Capitală și Burgas.

În construcție de 15 ani, autoritățile bulgare speră ca până la finalul nului 2030 să termine lucrările și să primească sprijin cu fonduri europene prin programul operațional UE pentru transporturi. Lucrările sunt făcute de companii turcești, iar contractul încheiat valorează 300 de milioane de euro.

Bulgaria a emis 230 de vize pentru ingineri turci, care au termen 72 de luni să finalizeze munca. Cengiz, una dintre cele mai apreciate firme turcești în Bulgaria, s-a ocupat și de proiectul construirii secţiunii Lyulin, de 19 kilometri, a autostrăzii Struma care leagă Bulgaria de Grecia.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Bolojan, rezervat în privința publicării declarației de avere a partenerei sale

Premierul interimar Ilie Bolojan a evitat să precizeze dacă va publica declarația de avere a partenerei sale de viață, după modelul președintelui Nicușor Dan....

Escrocheria „văduvelor negre” se extinde în Rusia. Femeile se căsătoresc cu soldați înainte de plecarea acestora pe front pentru a încasa despăgubiri

O schemă de fraudă cunoscută sub numele de „văduva neagră” ia amploare în Rusia, potrivit autorităților și presei de stat.În centrul fraudei se află...

USR și parlamentari PNL au sesizat CCR pe Legea Integrității. Jalonul din PNRR, în pericol

Parlamentari USR, alături de unii aleși PNL, au sesizat Curtea Constituțională în privința noii Legi a Integrității, contestând două amendamente adoptate de PSD și...
Ultima oră
Pe aceeași temă