2.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalBulgaria are președinte dar nu are Parlament. Ce soluție s-a găsit

Bulgaria are președinte dar nu are Parlament. Ce soluție s-a găsit

Bulgaria va organiza alegeri prezidențiale în noiembrie 2021. De asemenea, ar putea fi organizate, în aceeași perioadă, și alegeri parlamentare.

În Bulgaria aceasta ar fi a treia serie de alegeri parlamentare din anul 2021.

Actualul șef al statului este Rumen Radev. El este un politician foarte popular și a anunțat că va candida la un nou mandat de președinte. Mandatul are durata de cinci ani.

Dar șeful statului are puteri limitate. Puterea efectivă este la premier și la Parlament.

În 2021 Bulgaria a avut deja două runde de alegeri parlamentare. Nici una dintre ele nu a permis formarea unei majorități parlamentare.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu, desemnat prim-ministru de Klaus Iohannis: Guvernul Ciolacu 2 pregătit să fie votat de către parlamentari

Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi desemnarea oficială a lui Marcel Ciolacu în funcția de prim-ministru al României. Guvernul Ciolacu 2, format prin coaliția...

Denzel Washington, celebrul actor premiat cu Oscar, a fost botezat

Denzel Washington, celebrul actor premiat cu Oscar, a fost botezat și a primit licența de preot în cadrul unei ceremonii speciale la Kelly Temple...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...
Ultima oră
Pe aceeași temă