4.5 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăInternaționalBruce Willis, mai greu de ucis decât Iisus

Bruce Willis, mai greu de ucis decât Iisus

Bruce Willis, ce l-a interpretat pe poliţistul John McClane în „Die Hard”, se află pe primul loc într-un inedit top britanic al eroilor de film imposibil de ucis, potrivit NewsIn.

Pe locul secund se află ucigaşul plătit interpretat de Javier Bardem în „No Country For Old Men”, descris ca fiind capabil să scape din orice capcană în drumul spre îndeplinirea misiunii, iar pe locul al treilea este Iisus.

În privinţa „personajului” Iisus, jurnaliştii britanici scriu că are de partea sa, în primul rând, faptul că este Fiul Domnului.

Pe locul 4 se află Terminator, din seria SF omonimă, iar al cincilea este criminalul Freddy Krueger, consacrat în filmele horror „Nightmare On Elm Street”.  

Jurnaliştii de la TotalFilm au luat în calcul, la realizarea topului, atât punctele forte ale „competitorilor”, cât şi caracteristicile din categoria „călcâiul lui Ahile”.

Cele mai citite

Economiile Europei de Est mizează pe cererea internă în fața recesiunii din Germania

Marile economii din Europa de Est au reușit să se sprijine pe cererea internă pentru a evita recesiunea în al treilea trimestru al anului,...

UNBR Info: Propuneri de lege ferenda – Dreptul martorului la avocat trebuie reglementat pentru asigurarea unei apărări depline și efective, în acord cu normele...

UNBR Info: Dreptul martorului de a se apăra el însuși sau de a fi asistat de avocat trebuie reglementat pentru asigurarea unei apărări depline...

Sadiq Khan, primarul Londrei, îl acuză pe Donald Trump de rasism și islamofobie

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, i-a reproşat preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, că l-a atacat în timpul primului său mandat (2017-2021) din...
Ultima oră
Pe aceeași temă