Pe site-ul său, Comisia Europeană prezintă o propunere de reformă a Fondului de Solidaritate al UE, creat în 2002 pentru a susţine guvernele naţionale şi regionale în caz de catastrofă majoră.
Conform unui rezumat al propunerii, Fondul ar putea oferi „o asistenţă financiară destinată acoperirii sarcinilor financiare grele” cu care s-ar confrunta statele membre „în urma unei retrageri a Regatului Unit din Uniune fără acord”.
Momentul în care va fi luată o astfel de decizie pe acest subiect nu a fost precizat, însă comisarii europeni se vor întâlni miercuri, prima lor reuniune după vacanţa de vară.
Regatul Unit urmează să părăsească UE până la 31 octombrie, cu sau fără acord, dacă nu se va decide o nouă amânare a Brexitului. De absenţa unui acord se tem în special mediile economice, din cauza consecinţelor grele.
Fondul de Solidaritate a fost creat în urma unor inundaţii devastatoare care au lovit Europa Centrală în 2002. Peste cinci miliarde de euro au fost de atunci cheltuite pentru a răspunde unui număr de circa 80 de ‘evenimente catastrofice’.