Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Bătălia septuagenarilor: Oficial, Donald Trump în cursa pentru un nou mandat de președinte al SUA

Donald Trump a fost nominalizat oficial candidat al republicanilor la șefia SUA chiar în prima zi a Convenției de patru zile în care actualul președinte încearcă să recupereze din terenul pierdut în fața contra-candidatului democrat, Joe Biden.

Share

Petronel Tudor 0 comentarii

25.08.2020 - 09:50

Donald Trump nu a avut emoții în a-și asigura numărul necesar de voturi de susținere pentru o nouă candidatură la Casa Albă și este începând de luni, oficial, candidatul republicanilor pentru președinția Statelor Unite ale Americii.

Donald Trump, președintele în funcție, are 74 ani și se va lupta pentru fotoliul de președinte cu Joe Biden, contra-candidatul său mai vârstinic, 77 ani, care în acest moment are un ușor avans în sondajele de opinie privind intenția de vot a americanilor.

Republicanii au optat să nu voteze o platformă tradițională, cu obiective de urmat, ci să ofere un mesaj al speranței, cu accent pe respectarea legii și ordinii, dreptul la armă, reduceri semnificative de taxe și 10 milioane noi locuri de muncă pentru americanii loviți nemilos de criza coronavirus, potrivit Reuters.

În plină campanie pentru obținerea celui de-al doilea mandat de președinte, Donald Trump are de înfruntat și decizia Procuraturii din New York care investighează dacă Organizația Trump și președintele Trump au umflat în mod necorespunzător valoarea activelor în declarațiile financiare.

Comentarii