Un virtuoz al chitarei, unul dintre cei mai buni reprezentanţi ai jazz fusion-ului experimental, Al Di Meola va susţine un concert alături de trupa sa New World Sinfonia, la Sala Palatului din Bucureşti, pe 21 aprilie.
Muzicienii îşi vor promova la concertul din Capitală noul album „Pursuit of Radical Rhapsody”. Şi timişorenii vor avea ocazia să-l vadă live pe Al Di Meola, pe 13 mai, pe scena Filarmonicii „Banatul”.
Al Di Meola a acordat un interviu în exclusivitate pentru România Liberă în care a vorbit despre muzica sa, despre noul album „Pursuit of Radical Rhapsody” şi mărturiseşte că i-ar plăcea să colaboreze cu Paul McCartney.
Spuneai într-un interviu că obişnuiai să cânţi la chitară între 8 şi 10 ore pe zi. Mai faci asta?
Al Di Meola: Nu, mi-aş dori să mai pot face asta. Acum sunt mai mereu pe drum, dar pot spune că îmi place să repet de unul singur. E unul dintre cele mai relaxante lucruri pentru orice chitarist.
Ce artişti te-au influenţat în cariera ta muzicală?
A.D.M: Cel mai mult m-a influenţat Astor Piazzolla, urmat de Chick Corea, The Beatles, Ralph Towner , Egberto Gismonti.
Ai studiat la faimosul Colegiu de Muzică Berklee. Care este cel mai important lucru învăţat acolo?
A.D.M: Cum să cânt în cadrul unei orchestre. Ne-au învăţat cum să fii un muzician bun din toate punctele de vedere. Era grozav, să stai să repeţi o zi întreagă la şcoală şi apoi să mergi la show-uri excelente de unde să poţi învăţa în continuare.
Eşti de origine italiană. Frank Zappa, John Petrucci, Steve Vai , Joe Satriani sunt şi ei de origine italiană. De ce crezi că italienii sunt chitarişti aşa buni?
A.D.M: Este în sângele nostru. Suntem oameni foarte pasionali.
Dacă ar trebui să defineşti chitara printr-o metaforă, care ar fi aceea?
A.D.M: Curcubeul din visele mele îmi trezeşte cele mai profunde emoţii.
Am auzit mulţi muzicieni de renume spunând că există foarte mulţi tineri talentaţi, care stăpânesc o tehnică foarte bună atunci când cântă la un instrument, dar nu reuşesc să transimtă nici o emoţie. Unde greşesc ei?
A.D.M: Cred că nu şi-au trăit viaţa pe deplin.
„Muzica în prezent nu e prea bună”
Ce crezi despre modul în care se face muzica în prezent?
A.D.M: Nu e prea bună. Am gusturi mai rafinate. Nu suport industria muzicală din cauza rap-ului.
Ai fi putut să abordezi orice stil muzical. De ce ai ales jazz-ul? Ce are el special?
A.D.M: Vroiam să devin mai bun, să improvizez. Armoniile interesante şi abilitatea de a improviza cu arpegiile aduc ascultătorului de jazz o emoţie profundă.
Spune-mi mai multe despre noul album „Pursuit of Radical Rhapsody”. Care a fost sursa de inspiraţie? De unde numele albumului?
A.D.M: Este al treilea album lansat împreună cu grupul meu World Sinfonia. Pe parcursul a douăzeci de ani am compus abordând o direcţie nouă, concentrându-mă pe chitară, acordeon, percuţie. În compoziţiile mele, jazz-ul întâlneşte tango-ul şi un sound latin, iar acestea formează un mix original, distinctiv. Titlul noului album este, de asemenea, unic datorită muzicii.
Ar vrea să cânte cu Paul McCartney
Ai lansat peste 20 de albume solo până acum. Cum reuşeşti să ne surprinzi în permanenţă cu ceva nou?
A.D.M: La început este simplu pentru că nu ai cum să te copiezi pe tine însuţi. Devine mai greu de fiecare dată când încerc să reinventez fără să pierd interesul fanilor. Acest album este nou-nouţ şi foarte bine realizat!
Cum îţi petreci timpul liber?
A.D.M: Punând la punct următorul proiect sau turneu.
Cu ce artist nu ai colaborat încă şi ţi-ai dori?
A.D.M: Cu Paul McCartney.
Când eşti în turneu, obişnuieşti să îţi închei concertele cu piesa „Race with Devil on Spanish Highway”. De ce?
A.D.M: Din cauza efectului pe care îl are asupra publicului, îl extaziază.
A cântat cu Chick Corea în studenţie
Născut în 1954, în SUA, într-o familie originară din Italia, Al Di Meola a cântat încă din studenţie cu formaţia Chick Corea la Berklee Colege of Music din Boston. A câştigat de patru ori titlul de cel mai bun chitarist de jazz la Guitar Player Magazine’s Reader Poll. Criticii muzicali susţin că puţini dintre chitariştii lumii au revoluţionat atât de mult stilul interpretativ la chitară ca Al Di Meola, fiind comparat cu John McLaughlin ca tehnică şi cu Carlos Santana ca sursă de inspiraţie. A cântat în orchestră cu Stanley Clark, Ian Hammer, Paul Simon, John McLaughlin şi Paco de Lucia.
