21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăInternaționalAIEA confirmă instalarea de centrifuge avansate în Iran

AIEA confirmă instalarea de centrifuge avansate în Iran

Începând de sâmbătă, Iranul ”instalase sau era în curs să instaleze”, la centrul de la Natanz, 22 de centrifuge de tipul IR-4, una de tip IR-50, 30 de tip IR-6 şi trei modele IR-6, conform verificărilor efectuate la faţa locului de inspectorii Agenţiei, a indicat un purtător de cuvânt al AIEA, într-un comunicat.

Iranul, care a prezentat el însuşi detalii despre aceste măsuri sâmbătă, a mai anunţat că va continua să autorizeze acelaşi nivel de acces pentru inspectorii ONU responsabili cu supravegherea programului său nuclear. Duminică, directorul interimar al AIEA, Cornel Feruţă, s-a deplasat la Teheran, unde s-a întâlnit cu responsabili iranieni.

Potrivit acordului nuclear din 2015, Iranul nu este autorizat în acest stadiu să producă uraniu îmbogăţit decât cu centrifuge de primă generaţie (IR-1).

Intrarea în funcţiune a centrifugelor avansate ar urma să accelereze producţia de uraniu îmbogăţit şi să crească stocurile deţinute de Iran, care încă din iulie depăşesc limita de 300 kg stabilită prin acordul încheiat în 2015 între Republica islamică şi marile puteri (China, Franţa, Germania, Marea Britanie, Rusia şi SUA).

Agenţia de la Viena a mai indicat luni că Teheranul a informat-o duminică cu privire la intenţia sa de a instala ‘în cascadă’ (un procedeu destinat să amelioreze procesul de îmbogăţire) 164 de centrifuge de tip IR-4 şi 164 de modele IR-2m.

AIEA va lua în discuţie începând de luni, în cadrul reuniunii trimestriale a Consiliul guvernatorilor, rezultatul verificărilor şi urmărirea situaţiei din Iran.

Iranul a început în luna mai să-şi reducă angajamentele consimţite, după ce SUA au decis anul trecut să se retragă din acord şi să reimpună sancţiuni împotriva Republicii islamice.

Cele mai citite

Olympiakos Pireu, în prima finală europeană din istorie! Grecii au învins-o pe Aston Villa în dublă manșă

Olympiakos Pireu s-a calificat în finala Europa Conference League, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în fața englezilor de la Aston Villa,...

A început oficial campania electorală pentru alegerile europarlamentare și cele locale

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început oficial astăzi şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea...

Un sfert din liniile STB vor circula pe trasee modificate în acest weekend

Majoritatea troleibuzelor, un sfert din tramvaie și o parte semnificativă din autobuze vor circula pe trasee modificate în acest weekend (11 și 12 mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă