15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalAfganistan: 26 de morţi într-un atentat, în timpul campaniei elecorale ale alegerilor...

Afganistan: 26 de morţi într-un atentat, în timpul campaniei elecorale ale alegerilor prezidențiale

Primul atac, comis de un kamikaze pe motocicletă, a avut loc la Charikar, o localitate în provincia Parwan, situată la o oră de nordul capitalei, a anunţat Nasrat Rahimi, un purtător de cuvânt al Ministerului afgan de Interne.

Explozia, care a avut loc în apropiere de un punct de control prin care se făcea accesul la mitingul electoral, s-a soldat cu ”26 de morţi şi 42 de răniţi”, a precizat el.

Printre victime se află ”femei şi copii”, a precizat pentru AFP directorul Spitalului din Parwan, Abdul Qasim Sangin. 

Preşedintele Ghani nu a fost rănit.

Altă explozie a răsunat, peste mai bine de o oră, în centrul Kabulului, conform unei surse din cadrul poliţiei. Potrivit unor fotografii ale unor servicii private de securitate, ea a avut loc în apropierea unui centru de recrutare al armatei.

Niciun bilanţ oficial nu era disponibil imediat. Însă un jurnalist AFP a văzut, la Spitalul Wazir Akbar khan, situat în apropiere, aproximativ zece răniţi civili şi militari.

Talibanii au revendicat cele două atacuri şi au amintit că au somat populaţia să nu participe la reuniuni electorale în vederea alegerilor prezidenţiale de la 28 septembrie.

”Un mujahedin din (provincia) Paktika a comis un atac sinucigaş împotriva administraţiei personalului Ministerului Apărării la Kabul (…), omorând zeci şi rănind zeci” de persoane, au anunţat ei într-un comunicat.

Ei au revendicat, de asemenea, atentatul de la Parwan, anunţând că ”atacul viza o reuniune care promova alegeri marionetă”.

”Noi am avertizat deja oamenii să nu participe la reuniuni electorale, iar dacă ei suferă pierderi este vina lor”, au adăugat ei.

Acest atentat este cel mai sângeros ce vizează în mod direct campania electorală, de la lansarea ei, la 28 iulie. Alt atac, soldat cu 20 de morţi, a vizat în acea zi birourile Afghanistan Green Trend (AGT), o mişcare politică înfiinţată de Amrullah Saleh, prezent pe lista lui Ashraf Ghani, în poziţia de prim-vicepreşedinte.

MILITAR AMERICAN UCIS

Într-o fotografie făcută de un jurnalist local la Parwan se poate vedea ceea ce a mai rămas dintr-o motocicletă calcinată, pe care se află un corp acoperit cu o pătură, sprijinită de o maşină de poliţie grav avariată. Pompieri curăţau terenul în jur.

Potrivit unei purtătoare de cuvânt a guvernatorului provinciei, Wahida Shahkar, ”explozia a avut loc în timp ce domnul Ghani se adresa suaţinătorilor săi. El este teafăr şi nevătămat”. Ea a adăugat că nimeni din echipa preşedintelui nu a fost atins.

Talibanii au anunţat, la începutul campaniei electorale, că vor face totul pentru a perturba scrutinul. Ei nu recunosc vreo legitimitate autorităţilor afgane, cu care au refuzat întotdeauna să dialogheze.

Numeroşi observatori se aşteaptă lao reintensificare a violenţei din partea talibanilor, în urma recentei întreruperi de către preşedinele american Donald Trump a negocierilor cu mişcarea talibană cu privire la o retregere treptată a forţelor americane.

Decizia Washingtonului a intervenit imediat după un atentat, la 5 septembrie, la Kabul, de asemenea revendicat de către talibani, soldat cu 12 morţi – inclusiv un militar american.

Alt militar american a fost ucis ”în acţiune”, în această ţară, a anunţat Misiunea NATO în Afganistan, fără să ofere alte detalii.

Cele mai citite

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...
Ultima oră
Pe aceeași temă