9.2 C
București
vineri, 1 martie 2024
AcasăInternațional"Aferim!" sau moda secolului XIX

“Aferim!” sau moda secolului XIX

Costumele personajelor principale din "Aferim!", lungmetraj pentru care cineastul Radu Jude a fost recompensat cu trofeul Ursul de Argint pentru regie la Festivalul de la Berlin 2015, sunt expuse începând de joi în mall-ul AFI Palace Cotroceni din Bucureşti.

Realizate de designerul Dana Păpăruz, costumele reproduc în totalitate straiele secolului al XIX-lea. "Realizarea lor a durat aproape şase luni, timp în care s-a muncit intens la documentare, apoi concept şi confecţionare. Pentru producerea costumelor au lucrat peste 30 de oameni (croitori, asistenţi, oameni de patină, costumieri, meşteri populari, manufacturieri) şi am colaborat cu patru consultanţi specializaţi în vestimentaţie civilă şi militară", a declarat Dana Păpăruz.

"Pentru acest film au fost realizate aproape 2.000 de costume, iar bucureştenii care vor ajunge în săptămânile următoare în AFI Palace Cotroceni vor putea vedea unele dintre cele mai reprezentative piese vestimentare atât pentru film, cât şi pentru perioada în care se întâmplă acţiunea lungmetrajului regizat de Radu Jude", a adăugat Dana Păpăruz.

"Aferim!" va fi lansat pe 13 martie în cinematografele din România, la o lună după ce a câştigat trofeul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin.
 

Cele mai citite

Lista preliminară a stranierilor convocați de selecționerul Edward Iordănescu pentru amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia

Luna aceasta, naționala României dispută primele amicale din 2024, iar selecționerul Edward Iordănescu a trimis 28 de convocări preliminare pentru fotbaliști care evoluează în...

Date ANOFM. Care era numărul șomerilor din România la sfârșitul lunii ianuarie

Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost, în ianuarie 2024, de 2,98%, mai mică decât cea din luna ianuarie a anului 2023 cu...

Ciolacu, la congresul PES. Va fi ales candidatul pentru președinția Comisiei Europene

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, participă astăzi şi mâine la Congresul Partidului Socialiştilor Europeni (PES), care are loc la Roma, în contextul alegerilor pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă