4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăGDPRSpitalul din Arad va avea cea mai modernă unitate de urgenţe

Spitalul din Arad va avea cea mai modernă unitate de urgenţe

În ultimii ani, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a fost adus la standarde europene. După preluarea instituţiei de către Consiliul Judeţean Arad, aici au fost efectuate investiţii uriaşe, majoritatea din fondurile judeţului Arad. În câteva luni, în spital circuitele sanitare vor fi conform normelor în vigoare, iar bolnavii vor beneficia de tratamente performante. Astfel, după realizarea heliportului urmează modernizarea Unităţii de Primire-Urgenţe, care va deveni cea mai modernă din vestul României.

La Spitalul Judeţean au fost regândite circuitele sanitare

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad are un nou sediu administrativ. Acest obiectiv face parte dintr-o strategie amplă de regândire a circuitelor sanitare. „Am considerat absolut necesară existenţa unui sediu distinct pentru conducerea spitalului, pentru a elibera spaţiile ocupate în interiorul spitalului de către partea administrativă. Spaţiul rămas liber în spital va fi folosit în interesul sănătăţii, mai precis va fi alocat Unităţii de Primire Urgenţe, secţie care în momentul de faţă este în plină modernizare”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Fondurile necesare finanţării noului sediu provin din bugetul propriu al Consiliului Judeţean, iar valoarea totală a investiţiei a fost de 617.520 de lei, cu aproape 200.000 de lei mai puţin decât sumele alocate iniţial, în condiţiile în care suprafaţa construită a imobilului este de 187,85 metri pătraţi.

„Am avut alocată o sumă de 850.000 de lei din bugetul Consiliului Judeţean Arad. În urma licitaţiei şi a finalizării lucrărilor, s-a ajuns ca această clădire să coste mai puţin, deci am creat şi o economie din suma estimată şi, în acelaşi timp, am pus în valoare un început de clădire care exista pe acest loc şi de care cetăţenii Aradului îşi aduc aminte, clădire începută acum 10-12 ani, aflată în ruină. Am reconfigurat-o drept sediu administrativ şi iată că, în câteva luni de zile, am dat-o în folosinţă”, a explicat Nicolae Ioţcu.

„Pentru prima dată, conducerea spitalului şi personalul administrativ se află reunită într-un singur sediu. Avem la dispoziţie un spaţiu potrivit pentru a ne desfăşura activitatea. Era un trafic nefiresc al persoanelor care nu aveau legătură cu actul medical. Astfel, toţi care vin la spital cu probleme administrative au la dispoziţie noul sediu, astfel încât circuitele spitalului nu mai sunt încărcate cu activităţi ce depăşesc sfera actului medical”, a declarat dr. Teodora Olaru, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad a explicat că în perioada următoare vor începe şi lucrările de amenajare a spaţiului exterior aferent spitalului, în paralel cu lucrările de extindere şi modernizarea a Secţiei de Primire Urgenţe. „În foarte scurt timp, patru-cinci luni de zile, întreaga incintă va fi modernizată. Vorbim aici nu doar despre heliport, care este operaţional în momentul de faţă, ci şi de amenajarea aleilor de descărcare ce se vor face în faţa spitalului şi de extinderea UPU, astfel încât să avem un circuit normal şi corect al salvărilor în curtea spitalului şi o Unitate de Primire Urgenţe modernă, aş putea spune cea mai modernă din vestul ţării”, a declarat Nicolae Ioţcu.

Ajutoare umanitare

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a primit şi donaţii de la asociaţii din străinătate. De curând, a avut loc recepţia unor bunuri primite ca ajutoare umanitare, din partea Asociaţiei Caritas der Pfarre Eberstalzell post Hilfe, prin intermediul lui Julius Suciu din Austria. Este vorba despre paturi, saltele, cărucioare pentru pacienţi, toalete de cameră, paturi pentru tratament, dar şi alte bunuri de acest gen, în valoare totală de 28.278,50 lei.

Cele mai citite

Descoperire surprinzătoare despre creierul uman

Un studiu realizat de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din California (Caltech) a dezvăluit o descoperire surprinzătoare despre creierul uman: procesăm gândurile la...

Radu Drăgușin rămâne la Tottenham, după ce Fiorentina îl luase în vizor

Fiorentina este ultima echipă italiană interesată de serviciile lui Radu Drăgușin, după ce în presa din Italia au apărut informații și despre un interes...

Accident aviatic în Kazahstan: 28 de supraviețuitori după prăbușirea unui avion al Azerbaijan Airlines

Un avion de linie aparținând companiei Azerbaijan Airlines, cu 67 de persoane la bord, s-a prăbușit în Kazahstan. Ministerul kazah al Situațiilor de Urgență...
Ultima oră
Pe aceeași temă