Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş-Cheţan, a anunţat, vineri, la Satu Mare, că inspectorii sanitar-veterinari vor verifica produsele de origine animală la raft, în cadrul unui program naţional care începe în primăvară, potrivit Mediafax.
Roatiş-Cheţan a declarat, într-o conferinţă de presă, la Satu Mare, că toate produsele de origine animală vor fi verificate la raft, din primăvara acestui an, pentru a se constata dacă se respectă calitatea ingredientelor, dar şi cantitatea indicată pe eticheta produsului.
„Vrem să verificăm pe rafturi alimentele dacă respectă componentele calitative şi cantitative. Avem un program naţional strategic prin care verificăm absolut toate alimentele produse în România şi ştim foarte bine care este situaţia privind producerea lor”, a declarat preşedintele ANSVSA.
El a exemplificat spunând că, în cazul crenvuştilor, se va verifica dacă proteina animală înscrisă pe etichetă corespunde valorilor care au fost trecute de către producător, dacă există proteină animală sau vegetală şi în ce cantitate există, în funcţie de ceea ce este specificat pe etichetă.
Roatiş-Cheţan a precizat că, în cazul în care vor fi constatate nereguli, reprezentanţii ANSVSA vor aplica amenzi producătorilor, iar dacă va fi vorba despre producători din comunitatea europeană produsele vor fi retrase de la vânzare, vor fi notificate abaterile şi vor fi transmise statului membru.