Producţia pentru un vaccin antigripal creat de Institutul “Cantacuzino” a început prea târziu, motiv pentru care nu a fost suficient timp pentru respectarea sistemului de calitate, ceea ce a dus la incapacitatea de a folosi 400.000 de doze, se arată într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) citat de Mediafax.
“Campania 2013-2014 a fost derulată în condiţii de presiune considerabilă, producţia a început târziu, iar aşteptările publice erau mari. S-a stabilit că personalul avea cunoştinţă de acest fapt şi că nu a fost suficient timp pentru respectarea adecvată a sistemului de calitate”, precizează documentul. Verificările efectuate la “Cantacuzino” de experţii OMS au mai relevat că institutul nu are un plan de business clar, bugetat, pentru următorii 5-10 ani, iar specialiştii recomandă pregătirea strategiei pe termen mediu-lung, cu etapizare în paşi concreţi şi costuri estimative. Organizaţia Mondială precizează că Institutul poate reveni cu succes pe piaţă, deoarece “există un număr de oportunităţi, datorită păstrării tulpinilor de virus”.
“Activităţile din acest sezon trebuie să se concentreze cât mai mult cu putinţă pe reluarea producţiei cu vaccin de “calitate standard” similar sau mai bun cu cel din anii anteriori”, se mai precizează în raport.
În acest context, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a decis, în şedinţa de ieri, că vor fi sesizate instituţiile statului. “Îmi însuşesc toate concluziile acelui raport (al OMS – n.r.), şi cele legate de partea tehnică, şi cele legate de nerespectarea paşilor propriu-zişi şi sper, cât mai curând, să vă spun cu exactitate cine este vinovat. Oricine se face vinovat va răspunde, vom sesiza toate instituţiile abilitate”, a anunţat şi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
Raportul OMS urmează unor controale din partea Curţii de Conturi şi inclusiv a SRI, după ce instituţia a produs la finalul anului trecut 400.000 de doze de vaccin antigripal care nu au putut fi folosite, întrucât rezultatele testelor au indicat o concentraţie foarte mare de endotoxine, care puteau duce la reacţii adverse, precum febră sau şoc anafilactic.
Fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a sesizat SRI după ce a primit informaţii că salariaţi sau foşti angajaţi ai institutului ar fi “influenţat în mod negativ producerea vaccinului gripal”.
Institutul Cantacuzino, care se număra printre cei mai apreciaţi producători de imunologice din lume, şi-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie.