15.6 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăGDPRIanuarie înseamnă să fii vegan!

Ianuarie înseamnă să fii vegan!

După abundenţa de mâncăruri din perioada festivă a sărbătorilor de iarnă, cel puţin 50.000 de oameni vor participa, pentru al treilea an consecutiv, la o campanie inedită în această lună – “Veganuary – ianuarie înseamnă vegan”.

“The Guardian” scrie că mai multe vedete se vor alătura campaniei şi vor renunţa să consume timp de 30 de zile carne, peşte sau produse lactate, o dietă de altfel în mare vogă printre celebrităţi. Printre personalităţile care au încercat dieta vegană se numără fostul lider de la Casa Albă Bill Clinton şi actriţa Anne Hathaway. Vegani convinşi sunt Brad Pitt, Ellie Goulding şi Gwyneth Paltrow.

Pe lista campaniei s-a înscris recent şi actorul Peter Egan din serialul de succes Downtown Abbey, dar şi designerul Vivienne Westwood. Organizatorii campaniei încearcă prin astfel de evenimente să atragă atenţia publicului larg asupra importanţei evitării unei crize globale de alimente.

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Arabia Saudită condiționează relațiile diplomatice cu Israelul de „crearea unui stat palestinian”

Prinţul moştenitor şi lider de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a afirmat miercuri că ţara sa nu va stabili relaţii diplomatice cu...

Germania a suspendat exporturile de armament către Israel

O sursă apropiată ministerului a citat un oficial guvernamental de rang înalt care a declarat că a oprit activitatea de aprobare a licențelor de...

Președintele Finlandei cere excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU

Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, a făcut apel la extinderea Consiliului de Securitate al ONU, abolirea sistemului de veto al unui singur stat şi suspendarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă