Peste 100 de mii de românii au apelat la chirurgia estetică, în anul 2011, pentru implanturi de păr şi silicon, dar şi pentru liposucţie sau reconstrucţie facială, potrivit unui studiu recent, realizat de Soicietatea Internaţională a chirurgilor plasticieni (SICP), citat de Daily Mail.
Astfel, românii au apelat cel mai des la chirurgul plastician pentru implanturi de păr sau transplant de piele, potrivit studiului citat.
Implanturile de silicon sunt pe locul secund în topul preferinţelor românilor pentru operaţiile estetice, în timp ce reconstrucţia facială ocupă poziţia a treia, iar liposucţiile pe locul al patrulea.
Mai puţin atrăgătoare pentru români sunt intervenţiile care includ alte părţi ale corpului.
Studiul, realizat pe un eşantion de 20 de mii de chirurgi din toată lumea, plaseză România pe locul 17 într-un clasament format din 26 de ţări. Potrivit medicilor participanţi la acest sondaj, aproximativ de 15 milioane de oameni şi-au făcut operaţii estetice în 2011.
Pe primele trei locuri, din punctul de vedere al numărului de intervenţii raportat la populaţie, se află Coreea de Sud, Grecia şi Italia, ţări în care majoritatea populaţiei apelează la intervenţiile chirurgicale pentru implanturi de păr şi transplant de piele.
Citeşte şi Cinci ingrediente minune pentru un ten frumos
Sud-coreeni apelează cel mai des la chirurg pentru a-şi remodela chipul, astfel încât să arate mai ”europeni”. Potrivit specialiştilor de la SICP, unul din 77 de sud-coreeni îşi face o operaţie estetică.
Studiul arată că operaţiile estetice sunt făcute în funcţie de cultura ţării respective.
Astfel, în Brazilia, ţară în care oamenii au dezvoltat un cult pentru plajă şi festivaluri, cele mai multe operaţii chirurgicale le-au făcut bărbaţii pentru reducerea sânilor, în timp ce braziliencele şi-au mărit posteriorul şi au apelat la reconstrucţie vaginală.
Pe de altă parte, în China, Japonia şi Coreea de Sud sunt populare rinoplastiile.
Implanturile cu silicon, pentru mărire de sâni, sunt realizate cu precădere în SUA, Brazilia, Mexic, Italia şi China.