Drepturile sunt prevăzute de Directiva 24/2011 a CE, care va intra în vigoare la data de 23 octombrie 2013. Până la această dată, toate statele membre, printre care şi România, au obligaţia de a emite legislaţia naţională aferentă. Potrivit raportului „Directiva europeană care poate dinamita sistemul medical românesc“, dat publicităţii ieri de către Centrul Român de Politici Europene (CRPE), majoritatea românilor nu vor beneficia însă cu uşurinţă de aceste drepturi. „În ultimul deceniu, politicile de sănătate ale autorităţilor române s-au bazat pe subevaluarea tarifelor medicale plătite de CNAS furnizorilor de servicii. A fost singura soluţie prin care putea fi susţinut un sistem sanitar grav subfinanţat, dar nevoit să achiziţioneze tehnologie medicală la preţuri europene şi să se ridice la nivelul pretenţiilor europene ale asiguraţilor români. Această subevaluare oficială, dar artificială, a tarifelor va ridica o barieră implicită în calea pacienţilor români care vor dori să beneficieze de asistenţa medicală transfrontalieră. Practic, această barieră se traduce prin diferenţa consistentă dintre preţul real al unui serviciu medical furnizat într-un stat membru şi preţul oficial, mult subevaluat, al aceluiaşi serviciu furnizat în România. Din acest punct de vedere, directiva va aduce beneficii nete pacienţilor români cu posibilităţi financiare, dar nici o schimbare pentru ceilalţi“, spun specialiştii CRPE în raport. Cu alte cuvinte, dacă un pacient român va dori să îşi facă o artroscopie la o unitate medicală din Ungaria, el va plăti acolo tariful din această ţară, de 493 de euro, însă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va deconta doar 29 de euro. În aceste condiţii, pacientul va fi descurajat să efectueze analiza în ţara vecină, fapt care reprezintă o încălcare a spiritului Directivei 24, afirmă CRPE.
Va putea refuza CNAS decontarea?
Autorităţile naţionale pot introduce un sistem de autorizare prealabilă doar pentru asistenţa medicală care necesită spitalizare de noapte, pentru cazurile care necesită asistenţă medicală foarte scumpă şi înalt specializată şi dacă serviciile medicale furnizate în alt stat membru ridică îngrijorări serioase cu privire la calitatea sau siguranţa lor. Autorităţile statului membru de afiliere a pacientului (în cazul nostru, România – n.red.) pot refuza acordarea acestei autorizaţii prealabile doar dacă tratamentul sau furnizorul de servicii medicale poate fi riscant pentru pacient şi dacă asistenţa medicală adecvată poate fi acordată în timp util în statul membru de afiliere. Orice refuz trebuie justificat de către statul membru de afiliere.
Cum se va face plata?
Aceasta este o altă problemă care ar putea limita efectele pozitive intenţionate de directivă. Potrivit CRPE, vor fi două posibilităţi: fie pacientul va plăti mai întâi furnizorului de servicii medicale unde se desfăşoară tratamentul, apoi va solicita rambursarea asigurătorului din statul său de afiliere, fie statul membru de afiliere va plăti direct costurile asistenţei medicale furnizorului din alt stat membru. CRPE afirmă că autorităţile române vor prefera varianta decontării ulterioare obţinerii de către pacient a serviciului medical solicitat într-un alt stat membru. Obligaţia pacientului de a plăti în avans tratamentul naşte o altă problemă serioasă de inechitate, spune Centrul. O bună parte din populaţia României, lipsită de resursele financiare suficiente, va fi astfel exclusă de la avantajele liberei circulaţii a pacienţilor prevăzută în directivă.
Originea Directivei 24
În 1995, luxemburghezul Nicolas Decker şi-a cumpărat o pereche de ochelari din Belgia. Fiind plătitorul unei asigurări de sănătate care-i acoperea şi un astfel de serviciu, domnul Decker a solicitat autorităţilor din Luxemburg rambursarea costului ochelarilor belgieni. Rambursarea cheltuielilor efectuate într-un alt stat decât în cel în care era asigurat i-a fost refuzată. Cazul a fost adus în faţa Curţii Europene de Justiţie, care a decis, trei ani mai târziu, că acest refuz pune un obstacol nejustificat în faţa liberei circulaţii a serviciilor şi că nu este admisibilă vreo justificare pentru astfel de restricţii în cazul serviciilor nonspitaliceşti. Nicolas Decker şi-a recuperat banii cheltuiţi în Belgia, iar ulterior Curtea Europeană de Justiţie a mai dat zece decizii asemănătoare care aveau să schimbe istoria asistenţei medicale transfrontaliere acordate în interiorul Uniunii Europene.
