0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăGDPRCum iti alegi pantofii sport

Cum iti alegi pantofii sport

Pentru a evita durerile si bataturile atunci cand alergi, este esential sa iti alegi o pereche de pantofi sport potriviti. Amatorii de sport sunt mereu in dubii in ceea ce priveste pantofii folositi pentru o cursa lunga. Chiar si Bill Rogers, cvadruplu campion la cursele de maraton din New York si Boston, spune ca a avut probleme in a gasi o pereche de pantofi sport perfecti, care sa il scuteasca de bataturi si dureri, scrie publicatia New York Times, citata de ziare.com.

Intrebat ce inseamna o pereche de pantofi sport perfecti, Rogers spune ca este vorba despre pantofi confortabili, care se potrivesc perfect piciorului. El spune ca cei mai buni pantofi pe care i-a avut au fost cei de la ASICS (asociatia Anima In Corpore Sana din Statele Unite, care creeaza echipament sport profesionist). "Trebuie sa te duci la un magazin profesionist si sa gasesti pantofi potriviti pentru piciorul tau, intotdeauna trebuie sa probezi trei sau patru perechi, sa compari o companie cu alta. Specialistii trebuie sa te puna sa alergi putin, sa vada cum loveste piciorul pamantul si ce tip de arcada ai la picior, apoi sa te ajute sa alegi ceva ce ti se potriveste", spune Rogers.

Principala dificultate in ceea ce priveste pantofii sport este ca toti oamenii au piciorul diferit iar pe masura ce imbratranim arcada piciorului devine mai mica. Iti dai seama ca ai un pantof potrivit atunci cand simti ca pantoful te protejeaza fara sa te stranga. "Cand simti ca te misti ca si cum ai fi in picioarele goale, asta e de fapt ceea ce cauti", spune Rogers. Trebuie sa existe mereu un spatiu la varful pantofului, pentru ca piciorul sa se miste liber.

Cand sa iti schimbi pantofii sport? In general, companiile producatoare sustin ca acestia trebuie schimbati dupa ce ati parcurs cu ei 800 de kilometri. Greu totusi de estimat cand s-a parcurs aceasta distanta. De obicei, cand calci pe o piatra in timp ce alergi si o simti, inseamna ca pantofii s-au uzat si e timpul sa iei altii, spune Rogers. Specialistii de la ASICS arata ca pantofii trebuie alesi in functie de cat de des alergi si care este nivelul tau de performanta. Daca se alearga mult, e bine sa cauti pantofi cu sistemul GEL pentru absorbtia socului la calcai si in partea din fata.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă