0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăGDPRCarnea de miel este contraindicata bolnavilor de guta

Carnea de miel este contraindicata bolnavilor de guta

»Sarbatorirea Pastelui se apropie, drept pentru care carnea de miel este in centrul atentiei tuturor gospodinelor. Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi ne dezvaluie cateva secrete despre carnea de miel.

Este indicat ca mielul sa fie cumparat din locuri autorizate, sa aiba copite si cap pentru a fi siguri ca ceea ce consumam este miel, si nu caine. "Au mai existat cazuri, asa ca e bine sa fim siguri", a spus prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi. Greutatea mielului trebuie sa fie de peste 9-10 kilograme. Cu cat acesta este mai mic cu atat contine o cantitate mai mare de purine care il face greu digerabil. Greutatea optima este de 10-15 kg, fapt pentru care este mai putin indigest. Oricum, carnea de miel este contraindicata persoanelor cu hiperuricemie-guta deoarece, fiind bogata in purine, mareste nivelul de acid uric in sange. De asemenea, este interzisa in maladii hepato-renale. "Atentie, acelasi lucru este si in cazul iedului", a avertizat prof. dr. Mencinicopschi.

Carnea de miel, bogata in fier, este foarte hranitoare si contine vitamina B12. "Este greu de digerat si din pricina faptului ca are multa grasime. De aceea, recomand sa fie degresata si sa nu facem excese alimentare. Asociata cu fumatul, consumul exagerat de bauturi alcoolice si dupa perioada de post, poate provoca indigestie sau, mai rau, pancreatita acuta cu risc de deces. Sa nu combinam preparatele de miel nici cu bauturi acidulate si dulci. Mai bine un vin bun, dar baut cu moderatie", a mai spus profesorul Mencinicopschi. Totusi, pentru orice eventualitate este bine sa avem la indemana medicamente, cum ar fi triferment, colebil sau ceaiuri digestive (ceai negru, de cicoare, de verbina). Acelasi efect benefic asupra digestiei il au si fructele kiwi sau ananas consumate proaspete.

Cafeaua naturala, de calitate, este recomandata dupa masa de Paste, avand un efect laxativ. Zilnic, putem consuma doua-trei cesti de cafea pe zi, dar aceasta sa fie de calitate, si nu cumparata la vrac deoarece exista riscul de a fi contaminata cu aflatoxine (ciuperca microscopica) care poate provoaca ciroza hepatica.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă