12 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăEconomieRomânia și Irlanda, avizate de Comisia Europeană în privința fraudelor cu bani...

România și Irlanda, avizate de Comisia Europeană în privința fraudelor cu bani europeni

„Aceste norme cresc nivelul de protecţie a bugetului UE prin armonizarea definiţiilor, a sancţiunilor şi a perioadelor de limitare ale infracţiunilor care afectează interesele financiare ale Uniunii. De asemenea, directiva pune bazele competenţei materiale a Parchetului European (EPPO), care va investiga, va urmări penal şi va obţine sancţionarea acestor infracţiuni. Comisia a deschis procedurile de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor trimiţând câte o scrisoare de punere în întârziere Irlandei şi României în septembrie 2019.”, a transmis joi Comisia Europeană.

Statele membre au avut termen până în luna iunie pentru a informa Comisia Europeană cu privire la măsurile luate pentru punerea în aplicare a directivei iar statele au la dispoziție două luni pentru a răspunde argumentelor expuse de CE. Dacă nu o fac în acest interval, Comisia Europeană poate decide sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Cele mai citite

FCSB pierde teren în lupta pentru Stanciu! Salariul uriaș cu care Universitatea Cluj l-ar fi convins să semneze

Nicolae Stanciu ar fi ajuns la un acord cu Universitatea Cluj pentru un transfer în ianuarie 2027, iar presa locală susține că internaționalul român...

Luca Niculescu participă la preluarea mandatelor de către cinci miniștri. Marian Neacșu preia conducerea MAI

Premierul Luca Niculescu participă miercuri la ceremoniile de preluare a mandatelor pentru cinci ministere, printre care Afacerile Externe, Educația și Apărarea Națională. În paralel,...

Vremea se schimbă în România: ploi în aproape toată țara și rafale de vânt de peste 80 km/h

Meteorologii anunță o perioadă cu vânt intens și precipitații în mai multe regiuni ale țării, începând de miercuri, 21 octombrie.Joi, 22 octombrie, ploile se...
Ultima oră
Pe aceeași temă