Suntem în siguranţă când ne ascundem. Relaţiile mele au fost secrete. Mi-am dorit foarte mult să fiu conformă cu ce se aştepta de la mine. Când cunoşti pe cineva gay, totul se reduce, dintr-o dată, la sex. Sunt cuvintele persoanelor gay, cărora le este teamă să-şi ţină de mână partenerii pe stradă, care ştiu că nu-şi pot legaliza relaţia şi că nu pot creşte un copil în România.
În ultimul an, mai mulţi activişti pentru drepturile omului au fost bătuţi pe stradă când se întorceau de la o dezbatere pe tema drepturilor gay, organizată la SNSPA, o proiecţie de film care prezenta povestea a două lesbiene a fost blocată de un grup de ortodocşi care s-au simţit lezaţi că filmul rula la Muzeul Ţăranului Român, iar parlamentarii s-au “duelat” în declaraţii publice în care condamnau homosexualitatea, după ce deputatul independent Remus Cernea a propus legalizarea parteneriatelor civile.
Citeşte şi: SCANDAL pe tema PARTENERIATULUI CIVIL. Cernea îi acuză pe conservatori că nu au inimă
Andreea şi Alex povestesc, pentru România liberă, cum este să fii gay în România şi prin ce au trecut până în momentul în care au decis să le spună oamenilor din jurul lor că nu sunt atraşi de sexul opus.
„Puteam să fiu căsătorită, nefericită, divorţată”
În 1997, Andreea avea 25 de ani şi era logodită cu un bărbat. Totuşi, nu simţea că este împlinită şi, când familia a început să insiste tot mai mult să se mărite, a hotărât că vrea să încerce o aventură cu o femeie.
“De 13 ani, sunt într-o relaţie cu o femeie şi sunt un caz fericit. Familiile ştiu, toată lumea e împăcată, acceptă situaţia şi relaţia noastră. Pentru oamenii în vârstă, e foarte greu de acceptat că cei pe care i-au crescut, copiii lor, nu vor fi ca ai vecinului, că sunt altfel”, îşi începe Andreea direct povestea.
“Totul s-a redus până la discuţiile mamei mele cu pastorul ei, care i-a spus că nu este neapărat vina mea şi că nu este o alegere”. După ce a vorbit cu familia ei, a emigrat şi s-a întors în ţară prin 2003-2004, după abolirea articolului 200 (n.red. articolul 200 din Codul Penal prevedea că homosexualitatea se pedepseşte cu închisoarea şi a fost abrogat în 2001).
“Pe vremea aia nu aveai pe cine să întrebi, nu exista internet. Puteam să fiu acum căsătorită, nefericită, divorţată, dar am reuşit să nu ajung până acolo. A fost un noroc”.
Andreea spune că este o persoană care nu iese în evidenţă şi că şi-a dorit foarte mult să fie ca majoritatea: “Aveam note mari, eram elevul perfect, lucram din timpul facultăţii. Mi-am dorit foarte mult să fiu conformă cu ce se aştepta de la mine. Dacă ar fi fost o alegere, mi-aş fi dorit foarte mult să fiu ca toată lumea, e o viaţă dificilă”.
“Alea două care vă îmbrăcaţi ca bărbaţii”
Deşi a avut relaţii şi cu bărbaţi, Andreea nu se consideră bisexuală şi crede că homosexualitatea ţine mai degrabă de zona afectivă decât de sexualitate. “Mă îndrăgostesc mai repede de o femeie decât de un bărbat. Nu mă consider bisexuală, în secunda asta, nu sunt atrasă de bărbaţi în mod special, dar nici nu sunt dezgustată de ei. Mă uit la un bărbat ca la ceva frumos şi nu cred că lesbienele ar trebui să urască bărbaţii”, susţine economista de 41 de ani.
Andreea îşi doreşte foarte mult un copil, însă se gândeşte cum va reacţiona societatea: “E foarte uşor ca două fete sau doi băieţi să treacă într-un bloc ca fiind colegi de apartament, dar e delicat în momentul în care ambele persoane cresc împreună un copil şi sunt implicate în existenţa acelui copil”.
De când s-a întors în România, a avut o singură discuţie în contradictoriu cu vecinii de bloc. Unul le-a jignit: “Voi, alea două care vă îmbrăcaţi ca bărbaţii”.
„Dacă nu reuşesc să-mi legalizez relaţia în 10 ani, emigrez”
Pentru Andreea, următorul pas în relaţie este căsătoria şi speră că parlamentarii vor legaliza parteneriatul civil.
“Lumea nu înţelege că nu fac asta ca să agresez pe cineva, că nu vreau să mă căsătoresc în biserică, ci doar să-mi apăr drepturile de cetăţean. Sunt lucruri pur legale pe care aş vrea să le rezolv, ca, atunci când mor, să nu mă întreb ce se va întâmpla cu ea”, explică femeia.
Totodată, remarcă ea, dacă parlamentarii nu vor legaliza şi relaţiile între persoanele de acelaşi sex, foarte multe cupluri gay vor emigra. “Sper ca parlamentarii să înţeleagă că suntem o ţară europeană şi nu poate să mi se limiteze mie libertatea; că, dacă ei nu mă vor, plec în altă ţară. Toate lucrurile astea sunt pentru că încă mai avem familii în România”, spune Andreea.
„Devine toxic pentru tine”
Povestea lui Alex începe, în schimb, când avea şapte ani şi şi-a dat seama că este gay. Dacă până în adolescenţă nu i s-a părut că ar fi ceva în neregulă cu el, treptat, presiunea socială l-a făcut să-şi ascundă orientarea. “Tot băgându-mi-se în cap că e ceva rău, am ajuns să cred şi eu asta”, spune tânărul de 28 de ani.
I-a spus mamei lui că este gay când avea 15 ani şi primul prieten. După ce, atunci, ea a început să plângă şi i-a spus că este doar o etapă, Alex a decis să nu mai deschidă subiectul în familie.
“La un moment dat, povesteşti despre partenerul tău, trebuie să schimbi genul şi te încurci; devine toxic şi pentru tine. Suntem în siguranţă când ne ascundem, când ne conformăm în permanenţă, dar perpetuăm situaţia asta. Dacă oamenii nu ştiu că avem aceleaşi sentimente, iubim în acelaşi fel şi mulţi nici nu se confruntă cu lucrul ăsta, rămân la stadiul că ce se spune nu e bine”, explică Alex, masterand la Climatologie.
După trei relaţii eşuate pentru că au rămas ascunse, tânărul a hotărât, în această vară, să nu se mai ferească de nimeni. Prietenii lui apropiaţi ştiu deja că este homosexual, însă acum spune că i se pare firesc să menţioneze, în conversaţii, discret, şi orientarea lui sexuală.
“În relaţiile mele, partenerii mei erau ascunşi (“in the closet”, un termen pe care persoanele gay în folosesc pentru a-i desemna pe cei care nu îşi fac publică orientarea sexuală, n.red.). Ultimul meu prieten m-a luat de mână în taxi şi am simţit că iau foc: dacă mă vede taximetristul?! Toate opreliştile astea ne-au distanţat; apoi, am început să mă întreb de ce reacţionez aşa”, povesteşte tânărul.
„Când cunoşti pe cineva LGBT, totul se rezumă la sex”
Alex povesteşte amuzat că, atunci când oamenii află că este gay, este întrebat dacă nu e doar o “fază” sau cine este femeia în pat. “N-ai întreba-o pe colega ta de birou în ce poziţie face sex în fiecare noapte, dar, când descoperi o persoană LGBT (comunitatea gay, formată din lesbiene, homosexuali, bisexuali şi transgender, n.red.), totul se rezumă, dintr-o dată, la sex”.
Pe de altă parte, tânărul spune că este important şi ca membrii comunităţii să nu se mai ascundă, însă este nevoie şi de legi care să le arate oamenilor că nu mai trebuie să se teamă.
“Sunt conştient că şi de partea cealaltă este un efort, să înghiţi dintr-o dată o realitate. Şi lor li se demontează nişte mituri”, explică Alex.
Şeful CNCD: Implementarea legii este o problemă
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, a remarcat că a crescut numărul dezbaterilor publice pe tema drepturilor LGBT, în contextul propunerii legislative de legalizare a parteneriatelor civile.
“Dezbaterile publice ar încuraja oamenii să îşi asume orientarea sexuală. Este un proces inevitabil pentru a trece la etapa în care reacţiile negative să fie mai puţine. Există protecţie legală împotriva violenţei şi a discriminării, avem o legislaţie bună, însă implementarea ei este o problemă”, a explicat Csaba Asztalos.
Pe de altă parte, Florin Buhuceanu, directorul executiv al asociaţiei Accept, care militează pentru drepturile persoanelor LGBT, a spus că persoanele gay sunt “cvasi-invizibile”.
“Când ştii că există legislaţie care să te protejeze, dar ea nu este aplicată de chiar autorităţile statului, de ce să ne mai mire că oamenii se tem pentru demnitatea, slujba sau chiar siguranţa lor? Nu, nu avem aceleaşi drepturi şi suntem în continuare trataţi ca paria în propria ţară”, a arătat Buhuceanu.
În ultimii doi ani, 12 persoane au depus plângeri la CNCD pe criteriul orientării sexuale, arată datele furnizate de CNCD României libere. În 2012, trei persoane s-au plans că le-a fost lezată demnitatea personală şi le-a fost interzis accesul în locuri publice, iar anul acesta, nouă oameni au spus că le-a fost atinsă demnitatea.
Din cele nouă petiţii depuse până în prezent, doar într-un caz Consiliul a constatat discriminarea.