Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Viorel Ştefan: România are o creştere economică de 4,2%

România, cu o creştere economică de 4,2% în primul trimestru, are a cincea cea mai mare creştere dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, la nivel dublu faţă de media UE, a afirmat vicepremierul Viorel Ştefan.

Share

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 15.05.2018 - 19:45

România, cu o creştere economică de 4,2% în primul trimestru, are a cincea cea mai mare creştere dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, la nivel dublu faţă de media UE, a afirmat vicepremierul Viorel Ştefan.

"România, cu o creştere de 4,2%, are a cincea cea mai mare creştere dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Ca şi anul trecut, creşterea se situează la nivel dublu faţă de media Uniunii Europene, 2,4 media, 4,2 creşterea înregistrată de economia românească. Aşa cum a spus şi Comisia Europeană, avem o creştere economică robustă, iar ritmul de creştere este la nivelul potenţialului estimat de Comisie pentru acest an", a declarat Viorel Ştefan, marţi, la Palatul Victoria, într-o prezentare a stării economiei româneşti pe primul trimestru al anului 2018.

Vicepremierul a subliniat că rezultatele din primul trimestru sunt "mai puţin relevante, pentru că nu au o contribuţie decât de 19%, dacă ne raportăm la întregul an".

"În al doilea rând, trebuie să observăm că, de regulă, primul trimestru este influenţat de condiţii incerte într-o măsură mai mare decât celelalte trimestre din cursul anului", a declarat Viorel Ştefan.

Economia României a crescut în primul trimestru al acestui an cu 4%, pe serie brută, şi cu 4,2% pe serie ajustată sezonier, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, arată primele estimări publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Comentarii

loading...