0.4 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăEconomieTermoenergetica se îndreaptă spre insolvenţă. I-o cere Elcen

Termoenergetica se îndreaptă spre insolvenţă. I-o cere Elcen

Elcen analizează opţiunea de a cere intrarea în insolvenţă a Termoenergetica. Primăria Capitalei nu a virat către Termoenergetica subvenţia aferentă perioadei decembrie 2019 – mai 2020, în valoare de 652,22 milioane de lei.

Datoriile acumulate de Termoenergetica, faţă de Elcen, au ajuns, la 12 iulie, la 422,1 milioane de lei.

România liberă a scris încă de la înfiinţarea Termoenergetica despre faptul că, dacă sistemul de termoficare perdant bucureştean nu este schimbat, simpla schimbare a fantoşelor juridice va duce doar la amânarea insolvenţei sau falimentului, pentru că noua entitate creată va continuă să facă datorii. Exact aşa se întâmplă.

„Să cumperi marfă fără să o plăteşti, ştiind că nu ţi se întâmplă nimic, reprezintă o strategie care, din păcate, va accentua şi mai mult criza termiei bucureştene.” Ovidiu Neacşu, Sierra Quadrant

Neplata subvenţiei a creat mari probleme financiare Elcen, arată Sierra Quadrant, administratorul judiciar Elcen. Reprezentanţi Electrocentrale Bucureşti spun că Elcen „a ajuns să acumuleze, la rândul său, o datorie de 200 milioane de lei, către furnizorul de gaze naturale şi către prestatorii de servicii auxiliare” şi se află în situaţia iminentă de a înregistra un cash-flow negativ, ceea ce va duce la imposibilitatea achitării facturilor emise de furnizorul de gaze naturale.

”Elcen a primit deja o notificare privind posibila sistare a livrării gazelor naturale, în cazul neachitării obligaţiilor financiare”, mai anunţă compania.

Dacă se va ajunge în această situaţie, Electrocentrale Bucureşti nu va mai putea produce energia termică necesară pentru asigurarea de către Termoenergetica a apei calde şi a căldurii din Bucureşti.

 

Acelaşi management perdant

„Termoenergetica a luat de la Radet nu doar aceeaşi echipă de conducere care a băgat RADET în faliment, dar şi modelul de management, pe care vedem că îl implementează în acelaşi mod dezastruos, la noua companie’’, a declarat pentru News.ro Ovidiu Neacşu, partener fondator Sierra Quadrant.

De suferit vor avea bucureştenii şi celelalte instituţii racordate la reţea. ”Să cumperi marfă fără să o plăteşti, ştiind că nu ţi se întâmplă nimic, reprezintă o strategie care, din păcate, va accentua şi mai mult criza în care se află sistemul de termoficare din Bucureşti”, a atras atenţia Neacşu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă