15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăEconomieSibiu – Pitești, poate peste 10 ani

Sibiu – Pitești, poate peste 10 ani

Zilele trecute, a avut loc o ședință în cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în care s-a stabilit că trebuie prezentată strategia pentru deblocarea loturilor 2 și 3.

Conform contractului, lotul 1 ar trebui să fie predat în anul 2022.

Pentru realizarea integrală a Autostrăzii Sibiu – Pitești, calculele din prezent arată că am mai avea de așteptat aproximativ zece ani.

Din cei 122 de kilometri ai autostrăzii, în următorii doi s-ar putea realiza doar aproximativ 10%.

 

Amânare, de la CE

Procedura de evaluare a proiectului Autostrăzii Sibiu – Piteşti este amânată pentru o lună, după ce s-a solicitat acest lucru Comisiei Europene (CE), spune Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

“În momentul de faţă, pentru Autostrada Sibiu-Piteşti, am cerut amânarea cu o lună a evaluării proiectului. Se pare că problema gândacului este pe cale de dispariţie, în sensul că am reuşit să lămurim problemele la nivel tehnic, din punct de vedere al problemelor ridicate de Comisia Europeană. Sper ca să vă pot da vestea finală în curând, că problema este eliminată. Ne-au fost solicitate o serie precizări în cadrul planurilor de management înaintate pe aceste situri Natura 2000. Precizările erau de natură să asigure Comisia Europeană că speciile de floră şi faună sunt păzite de partea aceasta de realizare a proiectului de infrastructură. Am avut două runde de discuţii cu dumnealor. Le-am spus că proiectul nu afectează gândacul croitor şi că nu e nevoie de măsuri suplimentare”, a spus ministrul.

Boloş a subliniat, totodată, că proiectul va trece prin toate direcţiile de specialitate ale Comisiei Europene în vederea emiterii deciziei finale de finanţare.

“Amânarea cu o lună este ca urmare a faptului că demersurile care se fac la nivelul Direcţiilor din cadrul Comisiei Europene nu sunt numai cele de mediu. Proiectul trece prin toate direcţiile de specialitate de la nivelul Comisiei Europene pentru ca să se emită decizia finală de finanţare. S-ar putea ca, în termenul de o lună solicitat, dacă va fi suficient pentru Comisie, să avem decizia. În acele clarificări pe care le-am dat am limpezit tot ce era de clarificat pe zona aceasta a impactului pe care îl are realizarea autostrăzii”, a menţionat demnitarul.

Ministrul desemnat al Fondurilor Europene declara, în urmă cu o lună, că România a propus Comisiei Europene mutarea speciei de gândac Morimus Funereus de pe traseul viitoarei Autostrăzi Piteşti-Sibiu cu ajutorul feromonilor, metodă folosită cu succes şi în alte ţări care au întâmpinat probleme similare.

În etapa 1, pentru care se cere finanţare, se vor construi 53,58 de kilometri de autostradă, inclusiv şase noduri rutiere, 28 poduri şi pasaje, zece viaducte, un tunel, o parcare de scurtă durată, două spaţii de servicii, trei centre de întreţinere şi coordonare.

De asemenea, economia de timp ce va fi atinsă ca urmare a construirii acestei autostrăzi, secţiunile 1, 4 şi 5, va fi de 57 minute/turism şi 54 minute/vehicul greu.

Valoarea totală a proiectului este de 1.334.389.643,74 euro şi va fi finanţată prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% din valoarea totală eligibilă aprobată, respectiv 875.548.843,35 euro va fi asigurată din Fondul de Coeziune, iar restul de finanţare în valoare de 458.840.800,39 euro lei va fi asigurată de la bugetul de stat.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...
Ultima oră
Pe aceeași temă