Întrebările s-au axat pe acuzele, intens circulate în aceste zile, că Banca Națională s-ar fi implicat în manipularea de către bănci a pieții monetare. Profesorul Piperea, socotind că sunt în eroare, a replicat în același ziar, în numărul din 30 ianuarie, sub titlul „BNR dă telefoane și face presiuni asupra traderilor băncilor”.
Îmi reproșează că aș patina pe lângă adevăr și pe lângă rigorile impuse de o analiză serioasă de politică monetară. Tocmai rigorile unei analize serioase mă obligă să-i răspund.
1) Profesorul Piperea: “Realitatea despre care vorbeşte dl. Vasilescu (afirmasem, în interviul pe care l-am dat “României libere”, că nu există niciun raport al BNR în care opt bănci să fie învinuite că s-ar fi înțeles să submineze economia națională – n-a.) nu este o speculaţie a mediului politic. Această realitate rezultă din acel raport al BNR din decembrie, despre care v-am vorbit. Dacă lucrurile sunt atât de simple, de ce nu vine dl. Isărescu în Parlament, să le explice? De ce anume se teme?”…
Adrian Vasilescu: DACĂ EXISTĂ ASTFEL DE ADNOTĂRI ÎN RAPORT LE ÎNGHIT. Am mai făcut această declarație, acum vreo zece zile, într-o dezbatere la un post de televiziune. N-a venit nimeni să mă execute… aici fiind o poveste în genul unei replici dintr-un banc vechi: “Nu era limuzină, era bicicletă; și nu i s-a făcut cadou, ci i s-a furat”. În Raportul de stabilitate al BNR, din decembrie 2018, se fac referiri la un sondaj inițiat de BNR.
A fost selectat un eșantion – cu o pondere mare în sistemul bancar – calculele aducând laolaltă opt bănci ce acoperă 75 la sută din totalul activelor bancare. A fost efectuat sondajul, BNR a întrebat, băncile au răspuns, au fost trase concluziile, tema fiind intermedierea financiară în România… Nici vorbă de subminarea economiei.
2) Profesorul Piperea: „Când tendințele acestor cotații (ale indicelui Robor – n.a.), care sunt expectații de dobânzi, nu tranzacții efective, riscă să iasă din culoarul pe care îl intenționează Banca Națională, pentru motive legitime (politica monetară, ROBOR e una dintre pârghiile de politică monetară) sau ilegitime (când este o dispută politică cu guvernarea) pentru că, din nenorocire, BNR se implică în politică (…) se vor da (în Parlament – n.a.) informațiile necesare dintr-o investigație mai veche a Consiliului Concurenței, din care rezultă că anumite personaje din supravegherea BNR intervin în direct, cu telefoane, la traderi, în așa fel încât să schimbe cotațiile pe care le afișează în zilele respective”.
Adrian Vasilescu: NU SUNT NICI MĂCAR INTENȚII DE MANIPULARE ÎN INTERVENȚIILE BNR; E SUPRAVEGHERE PRUDENȚIALĂ. Normal ar fi ca oricine acuză, mai cu seamă când acuzația e atât de gravă, să aducă și probe. Dar asediul în trombă împotriva BNR – fără suportul adevărului – a dat naștere unui climat care și-a pierdut atributele de normalitate.
Banca Centrală, obligată să readucă adevărul în granițele lui firești, își adaptează la acest climat strategia de informare a societății. Așa că activează vocile celor vizați, care vin cu probe ca să dovedească, fără echivoc, netemeinicia acuzațiilor.
Zilele trecute, directorul Supravegherii din BNR, Nicolae Cinteză, o voce auzită rar în public, a răspuns cu LEGEA în față. Și a demonstrat că este acuzat pentru că a făcut… ceea ce LEGEA îl obligă să facă: să se interfereze în aplicarea mecanismului ratei Robor ori de câte ori constată vicii.
Directorul Cinteză: „Văd cum un telefon dat de mine, în 2008, a ajuns să fie interpretat ca instrument de manipulare a Robor-ului. Or, lucrul acesta l-am făcut ori de câte ori a fost nevoie, îl fac şi acum; cel mai recent telefon l-am dat în a doua jumătate a lunii ianuarie. De asta sunt plătit – să mă asigur că, în activitatea lor, băncile respectă regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase“.
Cert este că, în piața monetară, orice cotaţie afișată de o bancă, şi orice depozit atras la o dobândă mai mare decât cea normală, e citită de ceilalţi operatori, care văd pe ecran și cotaţiile, și tranzacțiile.
În momentul în care se cumpără peste Lombard (rata dobânzii pentru facilitatea de creditare a BNR) ceilalţi operatori văd şi pot gândi că banca are o problemă de lichiditate. În momentul acela banca respectivă ar putea fi atacată speculativ. Asta s-a întâmplat în 2008. De asta a intervenit, atunci, supravegherea BNR, de asta continuă să intervină.
Cine-i dă acest drept? Legea! Există un articol în OUG 99/2006 (articolul 229, indice 1, litera d) care prevede că, în caz de periclitare a credibilităţii şi/sau a viabilităţii instituţiei de credit, prin administrare necorespunzătoare, BNR trebuie să se implice în vederea îndreptării lucrurilor.
Directorul Cinteză: Mai e un necaz: acela că se lansează pe piaţă diverse fumigene. Un recent telefon dat unei bănci, care a luat bani din piaţă la o dobândă peste Lombard, a creat discuții. E o sucursală a unei bănci străine. Am sunat şi i-am întrebat de ce nu au venit la Lombard.
Mi-au răspuns că banca nu e membru SAFIR. Cu alte cuvinte, titlurile de stat pe care le are nu sunt evidenţiate în registrul BNR, pentru a fi acceptate drept garanţie. Avea dreptate, dar eu trebuia să mă uit atent la asemenea mişcări, pentru că ele pot ascunde probleme de lichiditate“.
3) Profesorul Piperea: “Ce spune dl. Vasilescu: Banca Națională este o realitate mult prea cifrată! Nu vă băgați voi în chestia asta pentru că nu vă pricepeți. Tipul acesta de atitudine nu face bine imaginii Băncii Centrale.”
Adrian Vasilescu: ACTIVITATEA ÎNTR-O BANCĂ CENTRALĂ E ÎN MARE PARTE O REALITATE CIFRATĂ. Banca Națională operează în piața monetară, zi de zi, între mecanismele de intervenție un rol important avându-l coridorul cu cele trei niveluri ale dobânzii-cheie. În centrul coridorului fiind dobânda de politica monetară, care în mai 2018 a urcat până la 2,50 la sută, în contrapondere la șocurile inflaționiste din octombrie 2017-august 2018.
În partea de jos a coridorului, dobânda pentru facilitatea de depozit, de 1,50 la sută (2,50 minus un punct procentual), este plătită de BNR pentru depozitele deschise de băncile care n-au reușit să-și plaseze la alte bănci din sistem lichiditatea excedentară. În partea de sus, dobânda la facilitatea de creditare (Lombard) se aplică creditelor pe care BNR le acordă băncilor, în regim de urgență.
Nivelul acestei dobânzi, de 3,50 la sută, este calculat prin adăugarea unui punct procentual dobânzii-cheie, centrale, de 2,50 la sută. Dacă o bancă, în căutare de bani (lei) nu-i găsește pe piața monetară, cu o dobândă mai mică de 3,50… vine la BNR, garantează cu titluri de stat și ia credit.
Această dobândă (acum de 3,50) joacă și rol de prag de sus pentru cotațiile Robor! În van va cota o bancă peste 3,50%… pentru că nu-i “va cumpăra” nicio bancă banii scumpi, fiindcă poate să vină la BNR și să împrumute cu 3,50 la sută.
Dacă, bineînțeles, banca se înscrie într-un climat de normalitate. Pentru că așa cum a explicat directorul Supravegherii, sunt cazuri în care unele bănci cad în capcană și se împrumută peste 3,50 la sută.
Am descris, aici, doar un fragment al realității cifrate a BNR. O realitate pe care Banca Centrală, departe de a ține publicul în afara preocupărilor sale cotidiene… “pentru că nu s-ar pricepe”, face zi de zi un efort intens specializat și clarificator – de la comunicate, conferințe de presă, colocvii, seminare cu jurnaliștii economici, buletine, rapoarte trimise Parlamentului – pentru o informare detaliată și corectă a societății românești.
4) Profesorul Piperea: Dl. Vasilescu ne cere să îl credem pe cuvânt. Foarte bine, putem să spunem că avem un anumit respect pentru seniori, dar de ce l-am crede, când realitatea din hârtii e alta? De ce l-am crede, când de fapt vine şi spune o poveste inventată de Isărescu pentru a evita să dea ochii cu noi, cu publicul?
Adrian Vasilescu: CINE SUNT EU CA SĂ CER SĂ FIU CREZUT PE CUVÂNT? Dar, referindu-mă la obiectivele, la atribuțiile și la rosturile Băncii Naționale, nu pot să nu subliniez că Robor-ul, un indicator extrem de important al pieței monetare, nu are decât o mică pondere în totalul activității BNR.
Iar acum, când în spațiul public se întețesc criticile la adresa Băncii Naționale, nu pot să nu scriu, apăsat, că în Banca Națională a României lucrează echipe ce au atins un înalt grad de profesionalism, cu specialiști care nu numai că s-au perfecționat în mari bănci centrale din lume, inclusiv la Fed, dar care colaborează strâns cu banca-băncilor (am numit Banca Reglementelor Internaționale), cu Banca Centrală Europeană, cu Autoritatea Bancară Europeană, cu băncile centrale din Uniunea Europeană, cu instituții financiare internaționale. Întreaga activitate a BNR dispune astfel, zi de zi, de un feedback ultraspecializat.
În astfel de împrejurări, chiar e greu de crezut că BNR face erorile care i se pun în cârcă. Iar când profesorul Piperea afirmă că guvernatorul BNR “evită să dea ochii cu noi, cu publicul”, chiar nu-i înțeleg nici sensul, nici conținutul.
Guvernatorul BNR se întâlnește frecvent cu publicul în conferințele de presă, în care răspunde la toate întrebările, în dezbaterile și colocviile deschise de la Banca Națională, în conferințele din universități și în multe, multe ale împrejurări.
5) Profesorul Piperea: “Lucrurile pe care le fac cei din BNR și din banking sunt chestiuni care afectează la nivelul cel mai adânc posibil viața de zi cu zi a oamenilor (…) Explicațiile sunt date doar pentru cei pe care BNR îi consideră, cu o anumită emfază şi un anumit dispreţ, needucaţi financiar.”
Adrian Vasilescu: NIMENI, LA BANCA CENTRALĂ, NU ȘI-A PERMIS VREODATĂ O ASTFEL DE AROGANȚĂ. Mai mult, înțelegând că educația în general, cultura economică în special mișcă lumea și contribuie la eficacitatea economiei naționale, a economiilor tuturor țărilor, BNR s-a angajat într-un program complex de dezvoltare a culturii economice.
În acest scop, a inițiat ample programe de colaborare cu Academia Română, cu marile universități, cu analiștii din sistemul bancar.
Numeroși elevi, în cadrul proiectului “Școala altfel”, fac ore în Muzeul Băncii Naționale. La această școală, a educației economice, toți trebuie să fim elevi silitori: eu, profesorul Piperea, parlamentarii, demnitarii… și mulți alții.
Pentru că nu doar Banca Naţională, nu doar sistemul bancar, ci întregul sistem economic din societatea românească vor funcţiona bine numai într-un climat dominat de o cultură de piaţă, de cunoştinţe temeinice.
Piaţa economică, în lumea largă, înseamnă înainte de orice o cultură de mii de ani, în care au fost acumulate, strat peste strat, cunoştinţe, idei, experienţe, concepţii.
Piaţa fiind un imens edificiu instituţional, pe care l-au durat, în timp, civilizaţiile ce s-au perindat pe această planetă, însumând legităţi naturale alături de norme juridice, de obiceiuri, de practici economice.
Numai o solidă cultură economică ne va ajuta să ne integrăm în acest sistem complex. Fără o cultură economică solidă, care să ajungă la nivelul mulțimilor, nicio țară nu poate spera la mult râvnita dezvoltare durabilă.
6) Profesorul Piperea: „În realitate, având în vedere că e vorba despre un conclav de 10 bănci (cele zece implicate în cotațiile ROBOR-ului – n.a.), care are fiecare câte un trader, se dau telefoane, se fac presiuni, dacă nu faci aşa cum îţi zic eu, urmează să fii demis. O să vedeţi. Sunt documente clare, e-mail-uri retrase din calculatorul Consiliului Concurenţei, care spun lucrurile acestea.”
Adrian Vasilescu: “LUCRURILE ACESTEA” SUNT PROMOVATE ÎN SPAȚIUL PUBLIC FĂRĂ SĂ FIE SUSȚINUTE DE ANALIZE RIGUROASE ȘI DETALIATE. ȘI FĂRĂ SĂ FIE PROBATE. Pentru a clarifica însă “lucrurile acestea” să plecăm de la o piață simplă, de intermediere de zarzavaturi în care acționează operatori ce distribuie magazinelor mărfurile achiziționate de la fermieri, unii fiind vânzători, alții cumpărători.
Este firesc să discute între ei, să se înțeleagă la ce prețuri vor bate palma. Dacă la un anume preț, afișat, nu sunt cumpărători, nu înseamnă că prețul nu-i real.
Cu atât mai mult când “marfa” e Robor-ul, o marfă sofisticată, cei care “afișează” prețuri la vânzare fiind obligați să coteze, între o limită reglementată, și prețuri la cumpărare. Iar această reglementare exclude orice trucaj și orice fel de cartel.
Există întrebarea, firească desigur, de ce sunt numai 10 contribuitori. Răspunsul e simplu: fiindcă a fost adoptat cel mai bun sistem din practica europeană: selecționarea celor mai importanți participanți la piață. Cei 10 alcătuiesc, împreună, 80 la sută din puterea pieței.
Iar Banca Națională se interferează în acest sistem pentru că legea îi cere s-o facă. A explicat, clar, Nicolae Cinteză: “Mă obligă legea să identific o problemă atunci când ea se manifestă ca tendință. Dacă aștept să devină cronică, va fi imposibil să mai poată fi rezolvată!”.
7) Profesorul Piperea: “Unul este contractul pe trei luni, altul este pe o zi, explicaţia asta este totalmente în defavoarea BNR, pentru că, atunci când te împrumuţi de pe o zi pe alta, înseamnă că eşti într-o foame uriaşă de lichidităţi. Ce faci atunci când eşti disperat după bani şi cineva îţi oferă bani de pe o zi pe alta? (…) Fiind disperat după lichidităţi, dacă vine şi îţi spune îţi dau, dar îţi pun o dobândă, de te fac praf, iei, că nu ai de ales.”
Adrian Vasilescu: „DISPERAREA” SAU „TE FAC PRAF”, EXPRESII PREFERATE DE DOMNUL PROFESOR, NU AU LEGĂTURĂ CU REALITATEA PIEȚEI MONETARE. În primul rând, pentru că nu din „foame de bani” băncile se împrumută pentru o zi ori două; motivul e cursul firesc al activității dintr-o zi bancară obișnuită.
Și niciodată o bancă, atunci când se împrumută de pe o zi pe alta, nu are cum să fie victimă sigură a lăcomiei altor bănci, gata s-o taxeze cu o dobândă “care s-o facă praf”.
Ce arată cifrele? Cele mai multe tranzacții se fac la o zi, la două zile ori la o săptămână. De multe ori cuprinzând 90 la sută din totalul tranzacțiilor. Iar cele mai multe bănci se împrumută pe termene foarte scurte nu pentru că ar fi “în criză disperată de lichidități,” ci din multe alte motive.
Nu-i nicio “foame de bani”. O bancă poate să aibă, într-o zi, două mii de clienți care fac plăți și numai o mie de clienți de la care încasează. Pentru diferență apelează la un împrumut interbancar. Dacă băncile la care apelează vor “s-o ardă”, va veni la Banca Națională.
Doar costul împrumutului are drept plafon, cum am arătat deja, dobânda Lombard. Dobânda al cărei nivel actual, de 3,50 la sută, reprezintă și un plafon pentru cotațiile Robor-ului. Dacă o bancă se împrumută peste această cotă, ceea ce totuși se întâmplă rar, sună Cinteză și cere explicații.
Băncile care „sar peste Lombard”, cazuri rare, o fac uneori pentru că nu au garanții să vină la facilitatea de credit a BNR. Un exemplu: fiindcă au vândut titlurile de stat. De ce? Ca să facă profit.
Le-au vândut fără să țină seama că ar putea, cândva, să aibă nevoie să se împrumute și, fără titluri, neavând deci acces la facilitatea de credit a BNR, vor plăti scump, înregistrând pierderi mai mari decât au câștigat.
Dar asta nu înseamnă că BNR face presiune asupra băncilor, cerându-le cum să coteze Robor-ul: sus ori jos. BNR are pârghii să influențeze direct nivelul Robor-ului, prin controlul lichidității și prin dobânzi; iar Direcția Supraveghere veghează să nu fie risipită averea băncilor prin operațiuni lipsite de profesionalism.
8) Profesorul Piperea: “Este explicabil că dobânda pe o zi (dobânda ROBOR – n.a) este mai mare decât cea pe trei luni. În 17 ianuarie, se vedea clar că este ceva în neregulă. Că a fost trucată, într-un fel sau altul, licitația.”
Adrian Vasilescu: PE PIAȚA MONETARĂ COTAȚIILE SUNT FERME. Iar atât cotațiile, cât și tranzacțiile au fost trucate doar în imaginația celor care întrețin “focul” acuzațiilor împotriva BNR.
Ce a fost, de fapt, în ziua de 17 ianuarie? Un caz ce a devenit notoriu. În acea zi, la ora 11:00, Robor-ul pe 3 luni a fost cotat “sus”, la 2,90 la sută… în timp ce media tuturor tranzacțiilor, efectuate de-a lungul întregii zile, a fost 1,56 la sută. Mult mai jos.
De aici iluzia că a fost descoperit nu știu ce “aranjament”. Și anume: că băncile s-ar fi prefăcut că se împrumută între ele la 2,90 (cotația la 3 luni) pentru ca Robor-ul să intre în calculul ratelor dobânzilor active, la credite deci, cu 2,90, scumpindu-le, în timp ce băncile s-ar fi împrumutat între ele cu… 1,56 la sută.
Adevărul este cu totul altul. Media de 1,56, la tranzacții, a fost trasă în jos în 17 ianuarie de împrumuturile pe o zi și pe două zile. Dar atenție: în ziua respectivă și cotațiile la aceste scadențe, la o zi și la două zile, au fost cu mult sub cele de la 3 luni în sus.
Ce mai este de reținut? Că Robor, în general, nu există. Sunt opt tipuri de Robor, pentru opt scadențe: la o zi, la două zile, la o săptămână, la o lună, la trei, șase, nouă și 12 luni. Deci, există Robor la o zi, la o săptămână, la trei luni etc.
Cotațiile pentru fiecare dintre aceste scadențe sunt calculate zilnic, la ora 11, și sunt publicate zilnic. Și tot zilnic se fac tranzacții. La scadențele cu termene lungi, între 3 luni și 12 luni, tranzacțiile sunt mai rare. Nu doar la noi, ci în toată lumea.
Ce se spune că s-ar fi întâmplat, în ziua de 17 ianuarie, nu are nicio legătură cu trucarea ROBOR-ului. În realitate, nu s-a produs nicio fraudă, nici un aranjament. Iar valorile pe care le-a comparat profesorul Piperea nici măcar nu sunt comparabile.
Cotația de 2,90, la 3 luni, publicată în ziua de 17 ianuarie, la ora 11:00, era rezultatul fixing-ului din acea zi. De asta i se spune fixing, fiindcă surprinde tabloul unei secvențe (dintr-un sfert de oră al unei zile bancare) și nu din întreaga zi.
Așadar, 2,90 la sută a fost un preț afișat, o cotație fermă pe care domnul profesor Piperea a comparat-o cu media tuturor tranzacțiilor efectuate de-a lungul întregii zile de 17 ianuarie, la toate cele opt scadențe.
Două mărimi deosebite, cu evoluții deosebite, influențate de factorii determinanți pentru fiecare – fluctuațiile lichidității pentru ratele pe termen foarte scurt (1 zi, 1 săptămână, 1 lună), perspectiva inflației și a ratei de politică monetară pentru termenele mai îndepărtate, de peste 3 luni – , nu este normal să fie comparate.
Semnificativ este faptul că situația din 17 ianuarie s-a schimbat radical peste numai o săptămână. Poate domnul profesor să explice de ce, pe 28 ianuarie, ratele Robor au fost 3,53 la 1 zi și 3,54 la 1 săptămână; și de ce media tranzacțiilor a fost de 3,31, deci cu mult peste ratele Robor la trei luni, de 3,11?
Pe 28 ianuarie, BNR nu doar că nu a retras bani de pe piață, dar a lăsat în bănci întreaga lichiditate. Răspunsul corect este: Ministerul Finanțelor a atras lichiditatea încasând, în acea zi, taxele și impozitele datorate statului.
9) Profesorul Piperea: “Cum de s-a dublat dobânda la o zi? S-a dublat sau s-a triplat foamea de lichidităţi? Răspunsul este: da, categoric, dar de-abia acum lucrurile sunt corecte, pentru că BNR a aspirat de pe piaţă vreo 14 miliarde de lei. Nu vă daţi seama ce înseamnă acest lucru: să extragi din piaţă, dintr-un foc, 14 miliarde de lei, pe 24 ale lunii, când mai ai o zi ca să plăteşti TVA şi alte dări la stat. Nu ai banii aceia, iei cu orice preţ ce ţi se oferă.”
Adrian Vasilescu: NICIUN DOCUMENT NU DOVEDEȘTE AȘA CEVA. Nu există niciun act în care să fie consemnat că Banca Națională a extras din piață, în ziua de 24 ianuarie, 14 miliarde de lei.
În primul rând, o astfel de operațiune nu era fizic posibilă: în 24 ianuarie, de Ziua Unirii, băncile n-au lucrat.
Iar în al doilea rând, BNR a făcut licitație și a deschis depozite nu în 24 ianuarie, cum spune domnul profesor, ci în 14 ianuarie, pentru băncile cu supralichiditate. De reținut însă este că sumele depozitate au fost înapoiate băncilor, împreună cu dobânda aferentă, o săptămână mai târziu. În 21 ianuarie.
Acea zi de luni, 21 ianuarie, deschidea săptămâna în care, în zilele de 25-26 ianuarie, urma ca Ministerul Finanțelor să-și încaseze impozitele și taxele scadente. Așadar, înainte de momentul în care Ministerul Finanțelor urma să încaseze taxe și impozite BNR nu a luat bani din piața bancară, cum este acuzată, ci a umplut piața cu bani încă din 21 ianuarie.
Dacă Banca Națională ar fi scos 12,9 miliarde de lei din piața bancară, în 24 ianuarie, ar fi însemnat să golească piața cu o zi înainte de 25 ianuarie, când companiile au scos lei din bănci și au întocmit ordine de plată pentru Ministerul Finanțelor, în contul impozitelor și taxelor.
Bani din care Ministerul Finanțelor plătește salariile bugetarilor și pensiile începând cu prima zi a lunii februarie. Și-ar mai fi onorat contribuabilii la buget obligațiile dacă băncile și-ar fi depozitat lichiditatea la BNR?!…
BNR nu putea să facă o atât de mare eroare. Dimpotrivă, a făcut depozite de 12,9 miliarde de lei în 14 ianuarie și a înapoiat băncilor banii peste o săptămână, în 21 ianuarie. A lichidat, deci, depozitele și a înapoiat banii băncilor. Iar pe 25 ianuarie băncile și-au putut onora ordinele de plată ale clienților lor pentru Ministerul Finanțelor.
Ce a urmat era firesc… să urmeze. Cum spune domnul profesor, Robor-ul pe o zi s-a dublat pe 25 ianuarie: a sărit de la 1,83 la sută la 3,55 la sută. A fost mai mare decât Robor-ul pe 3 luni, care contribuie la costul creditelor. Și a continuat să fie peste nivelul celui pentru scadența pe 3 luni.
Mai mult, avem dovada că decizia băncilor, de a integra, în calculul dobânzii la credite, Robor-ul pe 3 sau pe 6 luni, care e mai stabil, și nu pe acela pe termen scurt, care e volatil, a fost luată cu bună credință și ca urmare a unei judecăți raționale.
*
* *
Cât privește prevederea legală ca Robor-ul să fie reper în calculul dobânzilor la credite, nici BNR și nici băncile nu au vreo implicare. E în lege. Atunci, în 2010, a fost considerată cea mai bună soluție.
Dacă, acum, s-ar ajunge la concluzia că această soluție nu mai e bună, ca să fie schimbată se impune… schimbarea legii. Dar asta nu depinde de Banca Națională, care nu are inițiativă legislativă.
În același timp, este o greșeală imensă ca pledoaria pentru o astfel de schimbare să-și ia drept temei și argument de convingere anatemizarea sistemului pieței monetare, o piață cu un rol fundamental în transmiterea politicii monetare și în asigurarea echilibrelor în economia românească.
Operatorii pe această piață au, în exclusivitate, conturi deschise la Banca Națională:
1) băncile comerciale, care au licență de funcționare și sunt supravegheate de Banca Națională;
2) trezoreria publică, titulară a contului general al statului, deschis la BNR; și
3) Banca Națională a României, care prin lege este chemată să asigure lichiditatea adecvată bunei funcționări a sistemului financiar-bancar; și care acționează pulsând ori absorbind lichiditate, în raport cu realitatea dintr-un moment sau altul din sistemul bancar.
Astăzi, nu mai poate fi întors spatele unei realități evidente: aceea că o piață importantă, cea monetară, este de tip european. O piață cu trei mari “jucători”: Banca Națională, Ministerul Finanțelor și băncile.
Numai în acest cadru acționează Banca Națională, care și administrează conturile Ministerului Finanțelor și ale băncilor. În acest cadru se organizează tranzacțiile.
A vorbi, acum, de înțelegeri între vânzători și cumpărători, în sens malefic, înseamnă a nu înțelege esența acestei mari piețe perfect funcționale.
