”Transportatorii și operatorii de abatoare ignoră constant cerințele UE. Iar atunci când sunt prezente, autoritățile veterinare se fac că nu văd sau se plâng că nu au resurse pentru a face inspecții serioase”, avertizează Iris Baumgärtner, din partea organizației Animal Welfare Foundation.
Potrivit unui comunicat al acestei organizații, „un element cheie din regulamentul pentru bunăstarea animalelor pe durata transportului prevede că animalele nu trebuie să fie rănite sau să îndure suferință inutilă. Cu toate acestea, la transporturile cu miei observate prevederile au fost constant încălcate. Au fost încărcați chiar și 850 de miei într-un singur camion pe 4 nivele. Drept rezultat, animalele nu au avut suficient spațiu nici pentru a se așeza și nici la cap atunci când au stat în picioare”.
În fiecare an se exportă peste 300.000 de miei din România către Italia.