Cum explicaţi creşterea inflaţiei? În ianuarie 2017 era 0,1%, în decembrie 2017 3,3%, în ianuarie anul acesta 4,3% şi acum a ajuns la 5,41%?
Practic, ruptura în inflaţie a avut loc undeva, anul trecut, prin luna iunie, când au crescut foarte mult preţurile la energie electrică. Este un fenomen general. Inflaţia a crescut în toată Europa. Aici, pentru comparabilitate se foloseşte IAPC, metodologie Eurostat – indicele armonizat al preţurilor curente.
În ceea ce priveşte creşterea medie a preţurilor la bunurile de consum pe baza IAPC, se constată că în ultimele 12 luni inflaţia a crescut crescut în toată Europa. Martie 2018 la martie 2017 – inflaţia s-a dublat în zona euro, în Cehia, Germania şi Ungaria şi a crescut de peste două ori în Danemarca, Italia, Lituania, Olanda, Polonia, Slovenia, Slovacia ş.a.m.d.. Este un fenomen general. Depinde şi amplitudinea sa.
La noi este amplitudinea cea mai mare.
Este mai mare. Dar inflaţia, dacă o calculăm ca raport între indicele de preţ la finalul lunii curente, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, pentru că în anul anterior am avut o valoare foarte redusă, aproape de zero, avem un efect de bază foarte mare.
Reversul medaliei este că, la un moment dat, în cursul acestei veri şi din toamnă, vom avea un efect de bază mai mic şi inflaţia va scădea. Dar preţurile vor continua să crească.
Este posibil să se producă fenomenul invers, dar atunci se vor egaliza. În a doua parte a anului, inflaţia, de la 5,4%, cât este acum, va scădea, conform proiecţiilor BNR, altor estimări şi estimărilor mele, undeva la 3,5%. În momentul da faţă, este 5,41%, dar faţă de decembrie 2017 preţurile nu au crescut foarte mult. Au crescut cu aproximativ 2%. Exprimarea faţă de decembrie micşorează foarte mult din efectul de bază şi poate este mult mai corectă.
Creşterea preţului la enegie, impact major în inflaţie
Care sunt cauzele?
Unii spun că ar fi de vină politica monetară sau o anumită instituţie, nu ştiu, banca centrală. Alţii spun că ar fi de vină guvernul. În această ecuaţie a inflaţiei, din punctul de vedere al elementelor care au influenţat decisiv inflaţia, eu spun că nu este de vină nici BNR, nici guvernul.
De ce?
Dacă ne uităm de exemplu la aprilie, o să vedem că, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, avem o creştere a preţului la energie de aproape 18%, la gaze de 9,9%, la energia termică de 5%, la combustibili undeva la peste 12%. În perioada aprilie 2017 – aprilie 2018, creşterea preţului petrolului pe pieţele internaţionale a variat între 30% şi 45%. Dacă am exclude din inflaţie acest impact al creşterii preţurilor mărfurilor nealimentare, vom vedea că inflaţia practic este undeva la 2,5% – 2,6%.
Creşterea salariilor a avut impact pe inflaţie?
Depinde cât e decalajul salarii – productivitate. În România există un diferenţial de productivitate faţă de salarii. Econometric, se demonstrează că o creştere a salariilor a fost absorbită de economie şi a avut un impact redus pe inflaţie.
„Creşterea salariilor a fost mai mult naturală, decât discreţionară”
Creşterea salariilor nu a dus la scăderea productivităţii muncii?
Nu, micşorează poate decalajul, pentru că există suficient surplus de productivitate, care a permis şi va permite în continuare o creştere a salariilor. În condiţiile în care avem o piaţă a muncii în care există o lipsă acută de forţă de muncă, această creştere a salariilor a fost mai mult naturală decât discreţionară.
Când pe piaţa muncii există o lipsă acută de forţă de muncă, e normal să se înregistreze şi o creştere a salariilor. Nu trebuie să uităm nici faptul că firmele au mai avut un spaţiu fiscal sau de productivitate prin faptul că în ultimii ani a avut loc o scădere susţinută şi semnificativă a impozitelor.
Impozitele pe Muncă au scăzut, prin 2014 – 2015, CAS la angajator a scăzut cu 5 puncte procentuale, iar anul acesta a mai scăzut cu două puncte procentuale. Avem o scădere a TVA, o creştere a plafonului pentru impozitul pe cifra de afaceri. Când îţi creşte plafonul la 1 milion de euro, practic 90% din firme se încadrează acolo.
Criticii Guvernelor PSD-ALDE nu se refereau la creşterea salariilor în sectorul privat, ci în cel de stat.
Creşterea salariilor în învăţământ şi sănătate reprezintă cea mai bună investiţie pe care poate să o facă statul vreodată. O investiţie pe termen lung, care are impact pe potenţialul de creştere economică, o investiţie în capitalul uman. Acest lucru trebuia să se facă de mult în România, pentru a avea un stat, o economie şi o democraţie puternice, pentru a avea un viitor.
Sub o formă sau alta, cu o amplitudine mai mică sau mai mare, creşterea salariilor s-a înregistrat şi în alte ţări din regiune. Polonia, Cehia, Bulgaria, Ungaria. În nici una dintre aceste ţări, ca şi în România, de fapt, nu au produs dezechilibre economice semnificative, aşa cum reclamă criticii.
Puteţi da câteva exemple?
Pe date Eurostat, în Ungaria, ponderea cheltuielilor de personal în PIB a crescut de la 9,9% în 2012 la 10,3% în 2014, 10,5% în 2015 şi în 2017 a ajuns la 10,8%. În Cehia, la fel, în 2015 a fost 8,7%, 2016 8,8%, iar în 2019 ajung la 9,1%, ceea ce reprezintă maximul ultimilor 14 ani. În Bulgaria, la fel: 8,6% în 2011, 9,5% în 2015, iar acum e undeva la 9,3%. În România a ajuns la 9,7%, sub nivelul Poloniei (10,1%) şi sub media UE (9,9%).
Este o creştere naturală sau discreţionară în România?
Noi am avut în ultimii ani o creştere economică continuă şi susţinută semnificativă. În 2016 de 4,8%, în 2017 de 7,9%, anul acesta va fi peste 4%. E un proces normal, natural, să se ducă şi în venituri. Ce-am vrea? Să avem creştere economică şi să nu crească salariile? Nu se poate, e antieconomic.
Avem cea mai mare creştere a ratei de angajare din Europa
Câştigul salarial real în aprilie 2018, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, a fost de 9%. Pe nominal era 14,7%, ceea ce e foarte bine. Creşterile nu sunt numai în sectorul bugetar. Dacă se face o despărţire între acesta şi cel concurenţial, se va vedea că în martie sau aprilie a fost o creştere în jur de 10% numai în sectorul privat. E foarte bine, e un element de sustenabilitate.
E foarte bine că această creştere economică se duce în crearea e noi locuri de muncă. Ultimul comunicat Eurostat arată că România are cea mai mare creştere a ratei de angajare din UE în T1 2018: două puncte procentuale faţă de T4 2017, iar media europeană era undeva la 1,4%. Practic, avem cel mai mare număr de salariaţi din ultimii 15 ani. Avem cea mai mică rată a şomajului, 4,5%.
Da, dar este înşelător, pentru că depinde cum este legislaţia.
Da, dar aceeaşi metodologie a fost şi când am calculat-o în trecut şi era 6%, 7%, 10%.
Există foarte mulţi care nu au serviciu de foarte mulţi ani, dar au ieşit din evidenţele privind şomajul.
Corect, dar se foloseşte aceeaşi metdologie, deci comparabilitatea e cât de cât ok. Când o economie creează locuri de muncă, are o creştere bună, sustenabilă. Când creează venituri care se văd în salarii, iar este un element de sustenabilitate.
Indicele Robor se va aprecia în continuare
Criticii politicilor guvernamentale se referă de obicei la trei indicatori: inflaţie, creşterea indicelui Robor şi creşterea preţurilor la carburanţii auto. Cum se explică faptul că într-un an şi cinci luni indicele Robor a crescut de la 0,8 la 2,90?
Tendinţa de creştere e şi în Europa, nu numai în România. Aceasta va deveni şi mai evidentă în Europa când vom vedea o retragere a stimulentelor monetare ale Băncii Centrale Europene. Tendinţa va continua. S-a cam dus perioada dobânzilor mici sau chiar negative. În România sunt mai mulţi factori. La un moment dat, s-au retras din piaţă, după şapte-opt ani în care nu se mai retrăsese lichiditate la nivelul dobânzii de politică monetară, o sumă semnificativă, cred de vreo 36 de miliarde de lei. Imediat, Robor s-a apreciat.
Dacă nu mă înşel, este vorba despre momentul septembrie 2017, când au plecat de pe piaţă sumele de bani luate de Guvern de la companiile de stat.
A fost şi acela, au fost două momente. Unul în septembrie şi unul cred că prin aprilie, când Banca Centrală a tras foarte multă lichiditate printr-o operaţiune pe care nu o mai făcuse de mult timp. De asemenea, mesajele mai dezechilibrate ale formatorilor de opinii au tendinţa de a crea anticipaţii de creştere a dobânzilor.
Vă dau contraexemplul Turciei. Erdogan a impus Băncii Centrale să ţină jos dobânda de politică monetară foarte mult timp, excesiv, iar lira turcească s-a devalorizat dramatic, iar acum Banca Centrală a fost obligată să ridice dobânda-cheie.
Când mai apare şi o creştere a dobânzii de politică monetară, e normal că Robor trebuie să se aprecieze. Dacă dobânda de politică monetară creşte şi are efecte în economie, atunci dobânda interbancară trebuie să se ducă spre ea sau peste. În România, ucrurile s-au petrecut nomal. Poate că într-un anumit scenariu, mă rog, amplitudinea lor putea să fie mai mică.
Activele nu vor trece de la Pilonul II la Pilonul I
Ce credeţi dv. că trebuie să fie făcut cu Pilonul II de pensii?
Ceva oficial, un punct de vedere al Guvernului, nu am văzut până în acest moment. Activul personal al participanţilor la Pilonul II reprezintă un drept de proprietate, iar acesta nu poate fi niciodată afectat. Nici nu cred că s-a pus vreodată problema, în sensul naţionalizării. Nici nu cred că e bine să discutăm despre acest subiect pentru că e un drept consfinţit prin Constituţie. Dreptul de proprietate.
Discuţiile au fost pe procent, spuneţi dvs.
Discuţiile au fost pe opţionalitate, în sensul că “de-acum înainte”, dar activele rămân acolo, în Pilonul II. Ce s-ar întâmpla cu contrbuţia de acum, de la un moment dat încolo. Nu că vor trece toate activele de la Pilonul II la Pilonul I. Exclus. Acesta este un drept de proprietate, nu se poate aşa ceva, iar oficial nu s-a pus niciodată problema în acest sens.
Şi de-acum încolo nu mai funcţionează dreptul de proprietate?
Ba da, funcţionează şi va funcţiona, din punctul meu de vedere. Când s-a virat o contribuţie la Pilonul II, devine drept de proprietate. La Pilonul I, se depersonalizează şi reprezintă un venit la buget.
Filosofia, în democraţia liberală, este că, în cursul crizelor care au afectat sistemul, începând cu depresiunea din anii 1920 – 1921, statul de tip occidental a înţeles să împartă riscul cu mediul de afaceri, să-l disipeze. Nu tot mediul de business dă faliment simultan şi atunci pentru omul simplu rămâne un back-up în vremuri de criză, nu rămâne chiar muritor de foame. Aşa au apărut fondurile de pensii şi asigurările.
Este o abordare corectă. Pilonul II este un mecanism important de economisire. Că vorbim poate despre o reformă a sa, de a încerca să crească performanţa, e altceva.
Coaliţia PSD-ALDE a avut o abordare pro-activă, pro-dezvoltare
Care este cel mai bun lucru pe care l-a făcut coaliţia PSD-ALDE de când guvernează?
În ultimii trei – patru ani, am văzut foarte multe măsuri de reducere a fiscalităţii. Practic, a fost o fereastră de oportunitate, în care, dacă nu am fi redus acele taxe şi impozite, am fi rămas cu ele la nivelul respectiv şi nu am fi putut să le mai reducem după. Mă refer la CAS, TVA ş.a.m.d.. Impactul a fost benefic asupra economiei, mediului de afaceri.
Abordarea a fost pro-activă, pro-dezvoltare, o abordare pro-principiilor pieţei. Aici avem şi creşterea plafonului la impozitarea microîntreprinderilor. Am văzut destul de multe măsuri benefice pentru mediul de afaceri. Efectul s-a văzut şi în creşterea numărului locurilor de muncă şi a veniturilor populaţiei.
Proiectul Fondului Suveran este o idee foarte bună
Consideraţi că, aşa cum se prefigurează în acest moment, proiectul Fondului Suveran este unul benefic pentru România?
Ca principiu, este o idee foarte bună. Impactul pe economie va fi foarte bun. La nivelul României nu avem un catalizator pentru investiţii de o asemenea amploare, să zicem, pe piaţa de capital. Nici pentru investiţii de mari dimensiuni, de infrastructură, în economie. Deşi există dispersate fonduri în economie. Important e ca aceşti bani să fie bine gestionaţi, oarecum centralizaţi şi dirijaţi către zonele unde România înregistrează deficienţe. În aproape toate ţările dezvoltate există câte un astfel de fond.
Am constatat că din acest proiect, cum este el acum, lipsesc principiile guvernanţei corporative şi transparenţei circulaţiei banilor.
Nu cred şi vă spun şi de ce: transparenţa şi principiile guvernanţei corporative sunt foarte-foarte importante. Sunt esenţiale. Părerea mea este că ele există automat în momentul în care acest fond va fi cotat pe piaţa de capital. Nu are cum să nu ţină cont. Eu cred că e un câştig pentru România ca acest fond să se realizeze cât mai bine.
Aici, la capitolul intrării pe piaţa de capital, în urma discuţiilor pe care le-a avut ministrul Economiei Mihai Tudose cu Black Rock, s-a speculat că Fondul va fi jucat în ETF (n.n.: exchange trade funds), iniţial lucrurile vor merge foarte bine, apoi va bufni de pământ.
Va ţine de politica de investiţii a Fondului, care se va stabili prin lege şi probabil vor fi nişte norme de aplicare, cu limite, principii de respectat ş.a.m.d..
Vom rămâne în ţinta de deficit bugetar
Anul trecut, deficitul a fost ţinut în limite prin trecerea unor bani de la Investiţii şi amânarea scriptică a unor cheltuieli pentru începutul acestui an. Ce se va întâmpla anul acesta, unde va fi deficitul bugetar în decembrie?
Ruptura în seria de date a deficitelor bugetare s-a produs în anul 2016. Deficitul structural a crescut de vreo 12 ori, iar deficitul bugetar a crescut de la 0,8% în 2015 la aproape 3%. Deficitul de cont curent s-a dublat în 2016, faţă de 2015. Cheltuielile pentru investiţii într-adevăr au scăzut.
Problema e că în 2016 s-au sacrificat cheltuielile pentru investiţii, iar impactul pe creşterea economică a fost negativ. Avem o contribuţie negativă a formării brute de capital în anul 2016. Practic, investiţiile nu au avut deloc o contribuţie. În 2017, scad, într-adevăr, cheltuielile cu investiţiile statului în economie, dar avem nişte fonduri europene atrase şi mai avem şi investiţii ale mediului privat.
Formarea brută de capital fix în anul 2017 a avut o contribuţie pozitivă la PIB, de 1,1%, destul de consistentă, în condiţiile în care au scăzut destul de mult cheltuielile statului. Teorretic, aşa ar trebui să arate: cheltuieli mari cu investiţiile din economia privată. Părerea mea că în 2018 se va întâmpla acelaşi lucru: nu vom vedea o explozie a deficitului bugetar. Văd tot felul de mesaje alarmiste, referitoare la un salt al deficitului bugetar pe care le-am auzit şi în anii anteriori. Şi de fiecare dată România a respectat limita de deficit bugetar. Cred că depinde de ce se întâmplă în partea a doua a anului, dacă se atrag mai multe fonduri europene şi avem o colectare mai bună.
Eficienţa taxării, o problemă structurală a României
Cum se explică faptul că România are o rată de nerealizare a veniturilor la buget din TVA de 30%, în timp ce Bulgaria are o rată de realizare de aproape 100%?
Vă referiţi la eficienţa taxării pe TVA. Problema aceasta nu e a anului 2017 sau 2016, o avem de foarte mult timp, e o problemă structurală. Eficienţa taxări cam pe acolo a fost. Este influenţat de nivelul evaziunii prin TVA foarte mult. Acest nivel este foarte mare, undeva la peste 10% din PIB.
Impact de 20 de miliarde de euro!
Doar 1% de acolo dacă se scoate la suprafaţă, creezi un spaţiu fiscal în care poţi să faci investiţii. Aici este o problemă într-adevăr. Cred că Guvernul ar trebui să se axeze pe patea aceasta de îmbunătăţire a colectării. E esenţială, e păcat să nu exploatezi o astfel de resursă…
Îţi măreşte PIB sustenabil.
Efectele sunt multiple, în lanţ. Măreşte încasările, care se duc în investiţii, ce duc în creşterea PIB. E o problemă structurală. Avem o economie afectată de evaziune fiscală mare. În ultimul timp, am văzut câteva măsuri pentru limitarea evaziunii fiscale. Trebuie să ne dăm seama de importanţa gestionării corecte a unui astfel de fenomen.
