12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomiePrigonirea datornicilor la stat. Fiscul va începe executarea persoanelor fizice

Prigonirea datornicilor la stat. Fiscul va începe executarea persoanelor fizice

E gaură mare la buget, așa că Ministerul Finanțelor e disperat să strângă bani de unde poate cel mai ușor. Vizați sunt contribuabilii persoane fizice, care au datorii totale la stat acumulate în ultimii cinci ani de circa 15 miliarde de lei, bani pe care Fiscul vrea să îi colecteze anul acesta.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că recuperarea acestor sume face parte din soluţiile găsite pentru menţinerea deficitului bugetar sub 3% în 2018. Astfel, din această toamnă restanțierii vor fi notificați de către ANAF asupra cuantumului datoriilor, iar datornicii le vor putea plăti până în primăvară cel târziu. Termenul de achitare a datoriei va fi de 60 zile, după care vor începe să fie calculate dobânzi penalizatoare, iar restanţierii cu penalităţi mai mari de 40 de lei vor putea fi executaţi silit.

 

Cine e vizat

În principal, este vorba de contribuabilii care au obţinut venituri din profesii liberale, drepturi de autor, chirii sau arende, pentru care Ministerul Finanțelor a introdus recent Declarația Unică, dar și despre amenzile de circulație neachitate. Termenul final de plată va fi luna martie a anului viitor, însă cei care vor achita datoriile până la sfârşitul lui 2018 vor beneficia de o reducere a sumei de plată.

„Am vorbit de acest lucru la începutul acestui an, când am făcut declaraţia unică, şi la acea dată vorbeam de restanţe, de faptul că ANAF nu a trimis în ultimii cinci ani de zile decizii de impunere către anumite categorii de persoane, de contribuabili. Şi atunci e normal ca fiecare să ştie într-un final ce are de dat către stat şi undeva prin toamnă să avem o centralizare a acestor informaţii fiscale pentru care fiecare contribuabil să aibă această imagine. După care e normal, ca şi stat, pentru că ai avut o parte de vină ne-notificând contribuabilul, dar şi contribuabilul trebuia să ştie foarte bine legea şi să plătească faţă de stat, deci undeva la mijloc, să putem propune un mecanism care să încurajeze plata acestor sume în marea lor parte în acest an”, a declarat, marți, Eugen Teodorovici, conform Agerpres.

Valoarea bonusului urmează să fie stabilită în urma analizei structurii datoriei. „Trebuie să găsim un mecanism ca să stimulăm oamenii şi cei care vor dori să plătească în acest an vor primi această reducere atunci când vor face plăţile”, a explicat Teodorovici.

 

Lista datornicilor, pe site-ul ANAF

În prezent, ANAF publică trimestrial pe site-ul propriu lista persoanelor fizice care au restanțe la Fisc mai mari de 15.000 de lei, plafon stabilit prin Ordinul ANAF nr 590/2017. Inițial, plafonul pentru a apărea în „lista rușinii” era de 500 de lei pentru persoanele fizice care obțin venituri din activități independente sau profesii liberale, pentru restul persoanelor fizice fiind de 100 de lei.

Pe ultima listă a datornicilor, cu restanțe valabile la data de 31 martie 2018, se află 11.128 de persoane fizice. Dacă Fiscul nu îți trimite notificări asupra datoriei și ea este mai veche de cinci ani, după acest termen se prescrie. Printre datornicii cuprinși în această listă se află și primarul sectorului 3, Robert Negoiță, care apare cu o restanță la Fisc de 238.366.695 lei, din care suma de 5.734.866 lei este contestată.

Deficitul bugetului general consolidat în primele patru luni a fost de 6 miliarde lei, în condițiile în care în același interval din 2017, bugetul s-a închis pe un plus de 1,35 miliarde de lei.

Puteți consulta lista AICI.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă