15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomiePreţurile producţiei industriale au crescut de patru ori mai mult în România...

Preţurile producţiei industriale au crescut de patru ori mai mult în România decât în UE

Conform sursei citate, ţările membre UE în care preţurile producţiei industriale au crescut cel mai mult de la o lună la alta au fost Grecia (1,8%), Letonia (1,1%), Spania şi Marea Britanie (ambele cu 0,7%), Olanda (0,5%) şi România (0,4%).

În ritm anual, luna aprilie 2018, comparativ cu luna aprilie 2017, preţurile producţiei industriale au înregistrat un avans de 0,1% atât în zona euro cât şi în Uniunea Europeană. Eurostat precizează că preţurile producţiei industriale au crescut în 25 din cele 28 de membre, în frunte cu Estonia (5,6%), Marea Britanie (4,7%), Letonia (4,6%) şi Slovacia (4,3%). În acest caz, în România preţurile producţiei industriale au înregistrat o creştere mai mare decât în UE, de 4,1%, după un avans de 3,5% consemnat în martie 2018.

Luni dimineaţa, Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat publicităţii propriile sale estimări care arată că, în România, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut în aprilie cu 0,4% faţă de luna precedentă şi cu 4,2% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017. Pe marile grupe industriale, comparativ cu martie, creşteri s-au înregistrat la industria bunurilor intermediare (plus 0,54%), industria bunurilor de uz curent (0,51%) şi industria energetică (1,48%). Raportat la aprilie 2017, preţurile producţiei industriale au urcat cu 5,43% în industria bunurilor intermediare, cu 2,97% în industria bunurilor de capital, cu 2,86% în cea a bunurilor de folosinţă îndelungată, cu 2,73% în industria bunurilor de uz curent şi cu 5,36% în cea energetică.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...
Ultima oră
Pe aceeași temă