17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomiePremierul Dăncilă a condus prima şedinţă a comisiei pentru trecerea la Euro

Premierul Dăncilă a condus prima şedinţă a comisiei pentru trecerea la Euro

Printre cei care erau aşteptaţi la reuniune era și Darius Vâlcov, consilierul de stat al Vioricăi Dăncilă, deși Vâlcov a fost condamnat în primă instanţă la opt ani de închisoare.

”Este un moment important care se referă la un proiect de ţară, un proiect care trebuie să reunescă în jurul lui toate forţele şi cred că putem să ne punem toţi semnătura pe al treilea proiect de ţară al României după NATO şi aderarea României la Uniunea Europeană. Permiteţi-mi să vă prezint ordinea de zi a primei şedinţe a Comisie naţionale cu un cuvânt de deschidere, rolul şi aşteptările de la Comisia naţională, prezentat de primul ministru, mesaj al preşedintelui României, opinii despre rolul Comisiei naţionale, membrii conducerii comisiei naţionale – Academia Română şi Banca Naţională a României, diagnoza criteriilor de convergenţă pentru adoptarea monedei Euro – Aura Socol, expert independent, dezbateri, propuneri privind activitatea viitoare a comisiei naţionale, regulamentul de organizare şi funcţionare al comisiei naţionale, diverse, secretariatul Comisiei naţionale, stadiul constituirii Comisiei naţionale şi constituirea grupurilor de lucru tematice”, a spus Viorica Dăncilă la începutul şedinţei conducerii Comisiei Naţionale pentru trecerea la moneda euro.

La şedinţă participă, printre alţii, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu şi reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare.

La masa din sala de şedinţe era pusă o plăcuţă cu numele lui Darius Vâlcov, consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă. Dâlcov nu sosise la şedinţă până la finalizarea oportunităţilor de imagini.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă