29.6 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăEconomieO nouă servă

O nouă servă

Știm că vara vine și cu mai multă poftă de mișcare. Nu te mai simți la fel de amorțit ca iarna și poți mult mai ușor, de exemplu, să alergi sau să faci orice altceva care implică exteriorul încăperilor.

Și chiar dacă era ceva la interior, îți venea mai greu să te angrenezi în tot acest proces de schimbat al hainelor de antrenament, unde mai pui și gecile și puloverele care se amestecă incomod în dorința ta de mișcare fizică. Noi te ajutăm cu inspirație, dar și cu soluții de finanțare, întrucât poți cumpăra articole sportive folosind carduri de cumpărături.

Recomandarea din acest articol merge către sportul Squash. Nu e ping-pong, nu e tenis și nici badminton. E total altceva și se joacă la perete. Pe scurt, tu și adversarul tău folosiți rachete speciale pentru a trimite o minge către zidul din fața voastră. Aceasta trebuie să îl atingă.

Regulile sunt puțin mai complicate de atât, dar ne-am exprimat așa pentru a crea o imagine de ansamblu asupra felului în care se desfășoară acest sport. Mingea e mai mică decât cea folosită la tenis și se simte ca și cum ar fi un cauciuc tare, dar și moale în același timp. Mingea se respinge cu eficiență și viteză de pereți atunci când te joci Squash.

Cumva ne pune la încercare instinctele de vânători și viteza de reacție pentru că, prin natura noastră, suntem făcuți să fim atenți la lucrurile care se află în mișcare și să acționăm concret asupra lor.

Cam cum sunt puii de pisică atunci când aleargă după jucării sau se fixează ca și cum ar fi hipnotizați atunci când te joci cu un obiect în fața lor, pendulându-l. Ce e important e că acest joc te pune în mișcare bine de tot. E ca o sesiune de cardio intensă, la care putem spune că-ți folosești tot corpul, mai ales că alergi dintr-o parte în alta aproape continuu.

Important e să ai grijă de tine și să încerci să ieși din zona de confort, participând la activități care te ajută să te simți mai bine și contribuie la sănătatea ta. Avem tendința de a fi destul de rigizi, să devenim sedentari, mai ales că în ultimul timp am fost nevoiți să stăm mai mult prin case.

Sperăm ca lucrurile să se îmbunătățească și să ne putem bucura din nou de cât mai multă activitate. Nu uita să fii în siguranță și să ai grijă ca și restul oamenilor să fie la fel. Iar dacă Squash-ul te-a convins, cumpără-ți echipamentul necesar folosind un card bun precum CardAvantaj!

Cele mai citite

Peste 250.000 de oameni evacuați din calea incendiilor devastatoare din Spania și Franța

Incendiile forestiere scăpate de sub control în Spania și Franța au declanșat una dintre cele mai ample operațiuni de evacuare din ultimii aniÎn Spania,...

Alexandru Rogobete îi răspunde lui Vlad Voiculescu și spune că va continua să apere personalul medical

Alexandru Rogobete i-a răspuns lui Vlad Voiculescu, după ce acesta a afirmat că îl vede frecvent la televizor vorbind despre personalul medical. Rogobete susține...

Cum a modificat presa din Rusia mesajul lui Nicușor Dan despre dona doborâtă

Agențiile ruse de presă TASS și RIA Novosti au relatat despre drona doborâtă duminică de un avion F-16 românesc, însă au publicat versiuni trunchiate...
Ultima oră
Pe aceeași temă