2 C
București
marți, 31 decembrie 2024
AcasăEconomieInsula Mare a Brăilei va fi exploatată de un șeic arab

Insula Mare a Brăilei va fi exploatată de un șeic arab

Un anunț oficial în acest sens va fi făcut în următoarele zile, au confirmat pentru „România liberă“ surse avizate. Valoarea tranzacției este de circa 200 milioane de euro. Cumpărătorul este compania Al Dahra, aparținând șeicului Hamdan Bin Zayed Al Nahyan. Practic, compania din Emirate cumpără firma care lucrează de cinci ani terenurile IMB, intrând astfel în posesia contractului de exploatare prin concesiune încheiat de aceasta cu ADS, potrivit agrointel.ro.

Firma Agricost este deținută de Constantin Duluțe, unul dintre marii fermieri ai României. Agricost a preluat prin încredințare directă, în arendă, terenurile din IMB în urmă cu 5 ani, la un preț modic. Legea nu împiedică acest tip de tranzacții, astfel că firmele care iau terenuri în concesiune de la stat pot fi vândute, contractele încheiate cu Administrația Domeniilor Statului (ADS) rămânând valabile. În cazul Agricost se va schimba doar acționariatul firmei. Terenurile IMB vor fi exploatate în continuare de aceeași firmă, numai că acționarii acesteia nu vor mai fi români. 

 

Contractul de concesiune, valabil încă 15 ani 

Agricost SA a primit prin atribuire directă, în 2012, un contract de concesiune pe o perioadă de 20 de ani, pentru o suprafață de 57.720 ha. Firma plătește la schimb o arendă de 606 kg grâu/ha/an și 720 euro/ha/an pentru terenul neagricol, precizează agrointel.ro, citând datele ADS. Agricost SA Brăila este deținută de Constantin Duluțe, cu 99% din acțiuni, restul de 1% aparținând unei firme controlate tot de acesta.

IMB este cea mai mare fermă agricolă din Europa, iar în ultimii ani a devenit şi una dintre cele mai moderne. Producțiile de cereale de aici sunt foarte bune, dată fiind calitatea deosebită a terenului, dar și investițiile realizate. 80% din terenuri sunt irigate ca urmare a investițiilor făcute în ultimii ani.

Până în 2012, concesionarul IMB a fost firma 3 TCE Brazi, aparținând lui Culiță Tărâță. După ce acesta a decedat, firma a intrat în insolvență, fiind minată de datorii.

Între timp, Agricost a cumpărat de la fosta firmă de stat IMB infrastructura de irigaţii şi a obligat ADS, prin proces, să-i dea prin încredinţare directă contractul de concesiune a terenurilor.

ADS încasează de la Agricost o redevenţă de 5 milioane şi jumătate de euro pe an, în timp ce Agricost încasează numai din subvenţii europene aproape 9 milioane de euro. 

Cele mai citite

Elon Musk, acuzat de guvernul german că a încercat să influențeze alegerile, în favoarea partidului de extremă dreapta AfD

Musk a semnat un articol de opinie în ziarul german „Welt am Sonntag”, în care a declarat că AfD este „ultima speranță a Germaniei” Guvernul...

Anca Todoni, performanță remarcabilă la Brisbane! Românca va urca pe cel mai bun loc din cariera sa în clasamentul WTA

Anca Todoni (20 de ani) continuă să impresioneze în debutul sezonului 2025, calificându-se în turul secund al turneului WTA 500 de la Brisbane după...

Schimbări la conducerea ANS! Thomas-Răzvan Moldovan, numit președinte interimar după demisia Elisabetei Lipă

Elisabeta Lipă, fostă campioană olimpică și una dintre cele mai cunoscute figuri din sportul românesc, a renunțat la funcția de președinte al Agenției Naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă