5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuZsa Zsa Gabor a fost externată

Zsa Zsa Gabor a fost externată

Actriţa Zsa Zsa Gabor a fost externată, sâmbătă, dintr-un spital din Los Angeles, la opt zile după ce i s-a amputat piciorul drept, de deasupra genunchiului, a anunţat purtătorul ei de cuvânt, citat de Reuters, potrivit Mediafax.

John Blanchette, purtătorul ei de cuvânt, a declarat că medicii sunt mulţumiţi de modul în care evoluează starea sa de sănătate.

Operaţia a avut loc pe 14 ianuarie, la Ronald Reagan UCLA Medical Center, şi i-a salvat viaţa actriţei americane, care făcuse cangrenă.

Gabor, care a avut o infecţie la picior timp de mai multe luni, a fost internată în spital pe 2 ianuarie, după ce eforturile de a-i salva membrul cu ajutorul antibioticelor nu au dat rezultate.

Zsa Zsa Gabor, în vârstă de 93 de ani, are mari probleme de sănătate încă din iulie anul trecut, când a căzut şi a suferit o fractură de şold. În urma acestui accident, zona şoldului drept s-a infectat, ţesuturile devenind cangrenoase.

După ce medicii au anunţat-o, anul trecut, pe venerabila actriţă că va muri dacă nu i se va amputa partea de sub genunchi a piciorului drept, Zsa Zsa Gabor a început „să ţipe şi să strige” că vrea să îşi petreacă noaptea de Revelion acasă la ea, sărbătorind ca în fiecare an cu şampanie şi caviar, a declarat la momentul respectiv soţul artistei de origine maghiară.

În cele din urmă, Zsa Zsa Gabor a fost internată la UCLA Medical Center, iar intervenţia chirurgicală a fost programată iniţial pentru 2 ianuarie şi amânată apoi pentru 14 ianuarie.

Zsa Zsa Gabor este ultima supravieţuitoare dintre cele trei surori Gabor, ale căror cariere au strălucit în industria de divertisment. Zsa Zsa Gabor, desemnată Miss Ungaria în 1936, s-a mutat la Hollywood pentru a deveni actriţă şi a jucat în multe lungmetraje şi seriale de televiziune. Cunoscută pentru rolurile din „Moulin Rouge” (1952), regizat de John Huston, şi din „Stigmatul răului/ Touch of Evil” (1958), de Orson Welles, Zsa Zsa Gabor a devenit celebră mai ales pentru coafurile şi ţinutele ei spectaculoase, dar şi pentru cele nouă căsătorii ale sale.

Zsa Zsa Gabor a fost victima unui accident de automobil grav în 2002, în urma căruia a rămas parţial paralizată. Actriţa de origine maghiară a suferit şi un atac cerebral, în 2005.

Cele mai citite

Polonia a comandat 52 de drone de supraveghere FlyEye

Polonia a comandat 52 de drone de supraveghere FlyEye într-un contract în valoare de 100 milioane de zloți (aproximativ 24,49 milioane de dolari), anunțând...

Președintele României a promulgat legea pentru achiziția a 32 de avioane F-35, în valoare de 6,5 miliarde de dolari

Președintele României a semnat legea privind achiziția a 32 de avioane F-35, un contract evaluat la 6,5 miliarde de dolari, la care se adaugă...

Când va lansa Samsung seria Galaxy S25

Samsung va lansa seria Galaxy S25 într-un eveniment Unpacked programat pentru 23 ianuarie 2025, la San Francisco, potrivit unui zvon apărut recent. Evenimentul ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă