2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuSam Haywood, la pianul lui Chopin

Sam Haywood, la pianul lui Chopin

Pianul Pleyel care a aparţinut compozitorului Frédéric Chopin va răsuna duminică, de la ora 19.00, pe scena Ateneului Român.

„Pianul Pleyel reprezintă ultimul cuvânt al perfecţiunii”, susţinea compozitorul polonez despre instrumentul a cărui poveste a fost strâns legată de viaţa lui. Pianul i-a fost oferit lui Chopin de către producătorul francez Camille Pleyel, în 1848. Iniţial, compozitorul l-a primit gratuit, angajându-se să îl promoveze în rândul ucenicilor săi şi în concerte. Înainte de a părăsi Parisul din pricina revoluţiei, Chopin l-a cumpărat contra sumei de 2.000 de franci. Înainte de a muri, el vinde însă pianul pe o sumă derizorie uneia dintre ucenicele sale. Pentru mai bine de o sută de ani, identitatea pianului a fost uitată, moştenirea trecând pe mâini necunoscute. În cele din urmă, îşi regăseşte locul în cadrul celei mai mari colecţii de antichităţi din lume deţinute de Alec Cobbe. Artistul britanic Sam Hay­wood, care a mai concertat la Bucureşti în luna mai a acestui an alături de violonistul Joshua Bell, a înregistrat cel mai recent disc al său pe pianul marelui compozitor. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă