Ieri, la Teatrul Foarte Mic, Teatrul Excelsior a oferit a 150-a reprezentatie a piesei “Nemaipomenitele aventuri ale lui Nils”, cu ocazia Zilei Internationale a Teatrului si sub supravegherea maestrului Ion Lucian, un adevarat monstru sacru al scenei romanesti, cel care in 1965 infiinta cu mari greutati Teatrul Ion Creanga, iar in 1990 devenea directorul Teatrului Excelsior.
Citind paragraful de mai sus, multi care nu cunosc situatia ar putea crede ca este o eroare: “Cum adica la Teatrul Foarte Mic Teatrul Excelsior ofera o reprezentatie? Ei bine, nu este, din pacate, nici o greseala, ci o cruda realitate, caci Teatrul Excelsior este in reconstructie de mai bine de noua ani, actorii acestui teatru fiind nevoiti sa supravietuiasca oferind spectacole copiilor doar prin amabilitatea si intelegerea altor teatre, cum ar fi Teatrul Foarte Mic, Palatul National al Copiilor sau Teatrul Nottara si asta – atentie! – fara nici o repetitie, intrucat nu exista spatiu pentru repetitii. Dar va lasam pe dvs., stimati cititori, sa va lamuriti singuri de aceste lucruri citind interviul acordat cu mare amabilitate de dl Ion Lucian ziarului nostru.
– Dle Ion Lucian, cum se face ca dupa atatia ani de asteptare Teatrul Excelsior nu are inca sediu?
– Este incredibil, intr-adevar, dar de noua ani, avand toate fondurile asigurate, ne chinuim sa luptam cu birocratia si cu ostilitatea pentru a reconstrui Teatrul Excelsior. Cand spun ostilitate, ma gandesc la fostul primar al Capitalei de acum cinci-sase ani, nimeni altul decat Viorel Lis, care, la semnarea contractului, a exclamat: “Dar ce, noi de teatre avem nevoie?”. Actualmente, din fericire, la interventia prompta a dlui Videanu, vechea cladire a fost demolata si au inceput lucrarile la noua constructie. Imobilul va avea 11 etaje, din care trei vor apartine teatrului. Cei care se ocupa de constructia sediului si care asigura si fondurile necesare reprezinta al doilea trust de constructii din Israel – ASHTROM. Dupa incheierea lucrarilor, trustul va folosi cladirea pana cand isi va amortiza investitia, dupa care totul va intra in proprietatea statului roman, care, iata, se va alege cu o cladire inalta de 11 etaje fara sa investeasca un leu. In aceste conditii, piedicile pe care le-a intampinat proiectul par si mai greu de crezut.
– Cand estimati ca va fi gata noul sediu?
– Dupa contract, va fi gata in 2007, fiind prevazute 24 luni pentru constructie.
– Unde si cand oferiti reprezentatii si mai ales cum reusiti sa supravietuiti in lipsa unui sediu?
– Tanara generatie merita un centru cultural, merita spectacole de calitate. Noi am reusit sa le oferim reprezentatii prin amabilitatea mai multor institutii. La Palatul National al Copiilor, unde cererea noastra a fost intampinata cu multa amabilitate, punandu-ni-se la dispozitie atat Sala Mare, cat si Sala Mica, avem reprezentatii miercurea si joia. Teatrul Foarte Mic ne ofera spatiu duminica dimineata. Din aprilie vom fi gazduiti si de Teatrul Nottara. In general, toata lumea ne-a ajutat cu spatiu pentru spectacole. Eu am militat timp de 50 de ani pentru spectacole de calitate, pentru ca tineretul are nevoie de tot ceea ce este mai bun, noi oferim spectacole, atat pentru parinti, cat si pentru copii.
– Ce planuri de viitor aveti?
– In conditiile actuale, cand nu avem spatiu de repetitie, vom valorifica 12 titluri de piese.
– Cum adica, toate spectacolele le oferiti fara repetitii?
– Da. Avem spatiu doar pentru reprezentatii. Totusi, in aceste conditii ma gandesc la doua titluri noi, un basm din literatura romaneasca.
– Ne puteti spune cum se numeste?
– Nu, nu m-am hotarat, ma gandesc la mai multe variante. Un alt proiect este un spectacol de divertisment in scoli; un spectacol cu osatura Ion Creanga, cu multe incursiuni in snoava populara. Pentru mine este o mare bucurie sa vad parinti venind cu copiii la teatru, sa-i vad fericiti, sa vad o reinviere a traditiei de a viziona spectacole de teatru pentru copii.
– Am inteles ca oferiti si spectacole in scoli. Cum se procedeaza?
– Trimit oferta catre scoala, acolo se alege spectacolul, facem un contract. Noi trimitem autocarul dupa copii, ii aducem la spectacole si apoi, la sfarsit, ii ducem inapoi cu autocarul. Pana la urma, faptul ca nu avem sala e si un lucru bun, aici avem sali mai mari decat cele pe care le aveam la vechiul sediu, prin urmare sali mai mari, audienta mai mare.
– Ce satisfactii deosebite ati avut de-a lungul vietii?
– Pentru asta ne-ar trebui un roman, poate veti afla dupa ce imi voi publica memoriile. Dar am sa va relatez cateva momente ce mi-au adus mari satisfactii. Cand am jucat “Cocoselul neascultator” la Roma, primarul care patrona scoala de copii infractori (cu cazier deci) a cumparat o parte din sala si si-a adus subiectii in sala, care au urmarit spectacolul cu interes. A doua zi am citit in “Giornale di Italia”: “20 de ani de studii de psihologie nu le-au folosit ca acest spectacol. Copiii au reactionat exact ca unii normali”.
Alta data, in timpul unui spectacol, o mama i-a oferit copilului sau un sandwich, dupa care, captivata de spectacol, n-a fost atenta ce face acesta. Copilul a disparut, s-a dus la fosa scenei si a spus: “Cocosel, ti-am pastrat tie sunca!” Am avut o satisfactie extraordinara, va dati seama, acest spectacol se joaca fara intrerupere de 52 de ani si cu acelasi succes. Un inginer de sunet pe care l-am angajat a stiut ce avea de facut fara sa-i dau nici o explicatie, l-am intrebat cum se poate una ca asta si mi-a raspuns ca vazuse piesa in copilarie. De asemenea, sa nu uitam ca regizoarea Alice Barb si-a inceput cariera jucand un iepuras in aceasta piesa.
“Poate in fiecare zi ar trebui sa fie Ziua Teatrului”, a spus dl Ion Lucian si am gandit-o si noi, cei din sala, care am urmarit un spectacol ce ne-a facut sa uitam complet de grijile cotidiene. La mai multe reprezentatii, maestre!
Ion Lucian prezinta a 150-a reprezentatie a piesei “Nemaipomenitele aventuri ale lui Nils”
