Cartile pe care le citesc sunt o companie placuta

– Veniti din Ploiesti, orasul care ni l-a dat pe Toma Caragiu, al carui umor era devastator. V-a marcat cumva aceasta „povara”?
– Nu. Deloc. De altfel, cand Toma Caragiu era la Ploiesti, nu era asa de cunoscut incat sa devina o „povara” ca atunci cand ajunsese in Capitala. Modele nu am avut la Ploiesti, dar la varsta de 7-8 ani, cand am hotarat sa ma fac actor, prin anul 1964, aveam minunatele filme americane care ma fermecau. Acei actori de la Hollywood erau modelele mele de actorie! Filmele erau comentate de Suchianu sau de Catrinel Oproiu si, trebuie sa spun, faceau prezentarea filmului mult mai competent decat o fac unii astazi. La Ploiesti nu prea aveam teatru. Cand veneau trupe din Bucuresti, mergeam si stateam in sala. Ma rugam la Dumnezeu sa vina clipa cand am sa fiu si eu pe scena.
– Sunteti unul din actorii care au jucat in multe filme si inainte de '89, dar si dupa, chiar daca productiile au fost mult mai putine la numar. Au existat roluri create special pentru actorul Razvan Vasilescu?
– N-am dat niciodata proba de film. Chestia cu filmul o datorez infinit lui Lucian Pintilie. Prima aparitie a fost „Inainte de tacere”, a lui Alexa Visarion, care mi-a fost si profesor. Erau unii regizori care doreau sa ma aiba in productiile lor. Unul dintre ei era Mircea Veroiu care, sa zic asa, ma simpatiza.
Nu stiu daca ma bucur de aprecierea colectivului (cred ca da), dar ca am ajuns la Teatrul Bulandra le-o datorez foarte mult dragei Catalina Buzoianu si lui Ion Besoiu, care era pe atunci director al teatrului. El m-a admis la concurs chiar daca eu eram deja actor la Giulesti si, dupa cum era politica teatrelor pe atunci, locurile vacante trebuiau ocupate de actori din provincie. Repet, ii datorez foarte mult lui Ion Besoiu si sunt fericit ca fac parte din acest colectiv.
– Considerati ca actorul trebuie sa coboare din turnul lui de fildes pentru a dialoga cu publicul?
– Nu cunosc nici un actor care s-ar afla in vreun turn de fildes. Daca turnul de fildes ar insemna un grad mai inalt de cultura, pe care-l au 1-2 sau 3-4 actori, sau bunul simt, poate. Eu nu prea vad teatrul, sa spunem, ca un dialog cu publicul. Foarte frumos ar fi sa ai o poveste buna pe care s-o spui publicului. Cand spectacolul e bun, inseamna ca dialogul e implicit, dar teatrul nu inseamna sa stai de vorba cu oamenii, ca n-ar mai intelege nimeni nimic, ba chiar ne-am lua de par.
– Intre dumneavoastra (ma refer la generatie) si actorii tineri de astazi credeti ca exista un conflict de generatii?
– S-ar putea sa fie ceva de genul asta, dar nu i-as spune conflict, i-as spune, mai degraba, o neconcordanta majora de gusturi in masura in care cartea a fost inlocuita cu telefonul mobil, una din cele mai idioate inventii (necesara cateodata), in masura in care „totul e super”, in masura in care stupidul computer a fost substituit cartii, in ideea ca afli tot (tot ce?), si este folosit abuziv, devenind extrem de nesuferit. Nu ma refer la mine, pentru ca n-o sa-l ating in viata mea. Sa continui raspunsul la intrebare. Tinerii astia nu-mi plac deloc. Pot sa-i inteleg, dar n-am sa-i iubesc niciodata.
– In lumea plina de mister a personajelor pe care le intruchipati exista, cateodata, si mult realism. Cum reusiti sa descifrati realul de ireal?
– Eu n-am avut niciodata pretentia ca fac personaje si nici nu-mi place cand aud unii colegi ca fac personaje, creatii. Nu-i cred. Asta o fi in capul lor. Pur si simplu incerc sa fac, cat pot de bine, rolul pe care l-am invatat. Nu ma gandesc niciodata la personaj. Ca sa va spun un secret, ma gandesc sa fiu bun. Banuiesc ca am reusit cateodata si sunt sigur ca n-am reusit altadata.
– Care dintre personajele jucate, de-a lungul timpului, v-a marcat cariera?
– Nu stiu daca vreun rol mi-a marcat cariera, dar ma opresc la Spiridon din „Noaptea furtunoasa” a lui Alexa Visarion, jucata la Giulesti, la Amadeus, in compania lui Beligan, pusa in scena de Dinu Cernescu, la Lysander din „Visul unei nopti de vara” in regia lui Liviu Ciulei, la Poetul din „Teatro Comica” in regia lui Silviu Purcarete, la Valerio din „Leon si Lena” in regia lui Alexa, Diderot in regia lui Tocilescu si Kocikariov in „Casatoria”, cu regia semnata de Iuri Kordonsky.
– Sunteti un singuratic?
– Nu-mi dau seama. Daca a nu-ti petrece serile, vara, pe la terase inseamna singuratic, da. Nu ma vait deloc de asta. Cartile pe care le citesc sunt o companie mult mai placuta decat informatiile stupide date de vreun coleg.
– „Daca dragoste nu e, nimic nu e”, dupa cum spunea regretatul Marin Preda. Dumneavoastra ce parere aveti?
– Asa o fi!
– Ce personaj ati vrea sa jucati si inca nu ati fost solicitat sa-i dati viata pe scena?
– Mai astept vreo 10 ani pentru Hamlet. Nu glumesc.