4.1 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuAngela Gheorghiu: Îi sunt fidelă lui Cătălin Botezatu

Angela Gheorghiu: Îi sunt fidelă lui Cătălin Botezatu

Soprana Angela Gheorghiu a declarat într-un interviu acordat Mediafax că îi este fidelă lui Cătălin Botezatu, care, la fiecare întâlnire, o răsfaţă cu noi modele de rochii, chiar dacă, în ultima vreme, designerul român are un rival în persoana nonconformistei creatoare britanice Vivienne Westwood.

De altfel, Cătălin Botezatu a semnat una dintre rochiile pe care Angela Gheorghiu le poartă în videoclipul „Habanera”, care prezintă un duet inedit între soprana română şi Maria Callas, realizat cu ajutorul celor mai noi tehnologii în domeniu.

Angela Gheorghiu a povestit pentru Mediafax că şi-a dorit ca videoclipul pentru piesa „Habanera”, care este inclusă pe cel mai nou album al său, „Homage to Maria Callas”, să fie realizat de o echipă formată exclusiv din români.

„Am vrut să filmez în România, am vrut să am regizori din România, am vrut să am fotografi din România. Nu am vrut să am pe nimeni din afară care să spună «Se face aşa, nu se face aşa» sau cu idei preconcepute. Am vrut să fie ceva proaspăt complet”, a povestit soprana.

Fotograful copertei albumului este Gabriel Hennessey, la materialul discografic lucrând şi fotograful Cosmin Gogu.

„Au venit, bineînţeles, cu ce înseamnă design din afară. Dar pentru «Carmen» am vrut să am o rochie şi din România. Deci rochia din clip este oferită de Cătălin Botezatu, care mă răsfaţă de doi ani de zile. În ultima vreme, are un rival în persoana lui Vivienne Westwood, pentru că, în ultima vreme, ea mi-a oferit rochii, dar îi sunt fidelă lui Cătălin, pentru că de fiecare dată, recunosc că la fiecare întâlnire, ori de câte ori îl întâlnesc, mă duc la el la atelier, doamnele de la el din atelier mă răsfaţă şi se poartă impecabil, cu un respect. Mă face să mă simt… orice la el e posibil. Atât spune: „Doar spune-mi ce vrei”. Şi e foarte frumos”, a declarat Angela Gheorghiu în interviul acordat Mediafax.

„Sigur că am posibilitatea şi îmi mai cumpăr rochii… îl mai trădez, dar la nevoie, pentru că, în ultima vreme, totul e filmat. Şi îmi place să vin cu noutăţi, sunt o adevărată femeie, îmi place să fie bine, să fie frumos”, a adăugat Gheorghiu în acelaşi interviu.

De altfel, Angela Gheorghiu a purtat o rochie creată special de Vivienne Westwood şi bijuterii Van Cleef & Arpel pentru spectacolul „Faust”, de la Opera Regală Covent Garden din Londra, care a fost difuzat live, în septembrie, în Bucureşti şi Timişoara.

Albumul „Homage to Maria Callas” va fi lansat în România săptămâna viitoare, în cadrul unor evenimente la care va fi prezentă şi celebra soprană română.

Evenimentele vor culmina cu proiecţia publică live in HD, pe data de 28 noiembrie, la Opera Naţională din Bucureşti, a spectacolului „Tosca” – o producţie din 2011 a celebrei opere regale Covent Garden din Londra -, din distribuţia căruia fac parte Angela Gheorghiu, Jonas Kauffman şi Bryn Terfel. Proiecţia va avea loc în premieră la ONB, în prezenţa Angelei Gheorghiu, iar la finalul evenimentului va avea loc o sesiune de autografe.

Opera va mai fi prezentată în proiecţie publică „live in HD”, sâmbătă, la Biblioteca Centrală Universitară din Timişoara, dar şi pe 9 decembrie, la Centrul Cultural „Habitus” din Sibiu.

Angela Gheorghiu a lansat albumul „Homage to Maria Callas”, la nivel internaţional, pe 7 noiembrie. Albumul cuprinde o colecţie de arii din creaţii foarte cunoscute, inspirată de cariera şi înregistrările Mariei Callas, considerată una dintre cele mai mari cântăreţe de operă din secolul al XX-lea.

Pe album este inclus şi un duet inedit, realizat cu ajutorul unor tehnici de sincronizare, al Angelei Gheorghiu cu Maria Callas.

În ariile de pe „Homage to Maria Callas”, Angela Gheorghiu este acompaniată de Royal Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Marco Armiliato, în timp ce în „La Traviata”, celebra soprană îl are alături pe tenorul James Valenti.

Angela Gheorghiu, născută pe 7 septembrie 1965, la Adjud, este deja un „superstar” al operei internaţionale, fiind cel mai bine vândut artist român de muzică clasică.

Cele mai citite

Declarațiile înainte de FCSB – Olympiacos provoacă tensiuni! Grecii îi numesc aroganți pe Charalambous și Bîrligea

Antrenorul Elias Charalambous și atacantul Daniel Bîrligea au stârnit controverse în presa din Grecia înaintea duelului decisiv din Europa League, cu Olympiacos. În această seară,...

Trump o nouă numire în echipa sa de la Casa Albă

Preşedintele ales al SUA, republicanul Donald Trump, l-a desemnat miercuri pe generalul în rezervă Keith Kellogg ca emisar al său pentru Ucraina şi Rusia,...

Desemnarea Poștei Române ca furnizor de serviciu universal: o etapă critică pentru serviciile poștale din România

Adoptarea în regim de urgență a acestui proiect, este justificată de necesitatea asigurării continuității serviciilor după 31 decembrie 2024, când expiră mandatul actual al...
Ultima oră
Pe aceeași temă