20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Vezi câte minute munceşte un român pentru o bere. Dar un străin!

Vezi câte minute munceşte un român pentru o bere. Dar un străin!

Un român trebuie să muncească 24,5 minute pentru a putea plăti o bere, iar un german doar 3,7 minute, media europeană fiind de cinci minute, potrivit asociaţiei Berarii României. Cu toate că muncesc mult peste media europeană pentru a-şi putea plăti berea, românii sunt printre primii pe continent la consum, potrivit Mediafax.

Astfel, cu un consum mediu de 90 de litri de bere pe cap de locuitor în 2012, România ocupă locul şase în Europa, după Cehia, Austria, Germania, Polonia şi Lituania.

În condiţiile în care o bere are, în medie, 0,5 litri, pentru cele 180 de beri consumate pe an un român trebuie să muncească peste 4.400 de minute, adică mai mult de 73 de ore.

Citeşte şi Vânzările de bere au CRESCUT anul trecut. Vezi cu cât

Piaţa berii din România a crescut anul trecut cu 7%, la 18,2 milioane de hectolitri, dar berarii consideră că avansul este conjunctural.

“Evenimentele sportive din vara anului trecut şi vremea bună au dus la creşterea consumului, nu creşterea nivelului de trai al populaţiei”, a declarat marţi într-o conferinţă de presă Constantin
Bratu, directorul general al asociaţiei Berarii României.

Citeşte şi Studenţii români sunt săraci, numeroşi şi nu duc dorul familiei atunci când pleacă din România

Totuşi, piaţa rămâne departe de maximul istoric de 20,2 milioane de hectolitri atins în anul 2008.

Piaţa berii este ridicată în ultimii 15 ani de berea la PET, capitol la care românii conduc detaşat în Europa.

“În anul 1997, înainte de apariţia berii la PET, piaţa era evaluată la 7,7 milioane de hectolitri. O mare parte din evoluţia pieţei se datorează PET-ului”, a mai spus Bratu.

Deşi acciza la bere a crescut cu 10% în euro la începutul anului, berarii se feresc să avanseze cifre despre creşterea preţurilor, argumentând că majorările sunt făcute de fiecare producător în parte.

Citeşte şi STUDIU. Românii cred ca antreprenorii se ÎMBOGĂŢESC “pe spinarea angajaţilor”

Anul trecut, cea mai multă bere consumată a fost ambalată în PET, 52,5% din piaţă, urmată de cea la sticlă (28,2% din piaţă), cutie (15,8%) şi halbă (3,5%).

Exporturile au atins un nivel istoric, de 230.000 de hectolitri, ceea ce reprezintă 1,23% din producţia locală de bere. Importurile au fost de 430.000 de hectolitri, acoperind 2% din piaţă.

Asociaţia Berarii României reuneşte cinci mari producători (Bergenbier, Heineken, Romaqua, Ursus şi United Românian Breweries Bereprod) şi o mini-berărie (Clinica de bere), furnizând peste 90% din cantitatea de consumată la nivelul pieţei (16,6 milioane hectolitri anul trecut).

Cele mai citite

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...
Ultima oră
Pe aceeași temă