17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăStatul redeschide robinetul subventiilor

Statul redeschide robinetul subventiilor

Producatorii agricoli vor primi un sprijin financiar pentru achizitionarea de motorina sau biodiesel, in cuantum de 1 leu nou/litru, a hotarat Guvernul. De subventii in valoare de un milion de lei vechi pe hectar vor beneficia si detinatorii de paduri si fanete din zona montana.
Subventia pentru motorina va acoperi integral acciza platita pentru acest produs. “Prin aceasta masura vom sprijini infiintarea culturilor de toamna pe aproximativ 2,6 milioane de hectare. Sprijinul acordat va acoperi intreaga acciza pe litrul de motorina, respectiv 30% din pret”, a afirmat ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur.
Sprijinul se acorda pentru infiintarea culturilor agricole care se insamanteaza in toamna anului 2006, sub forma de adeverinte in baza carora se poate ridica motorina sau biodieselul. Acest sprijin, impreuna cu cel de 0,7 lei/litru acordat pentru culturile de primavara, presupune, la nivelul anului 2006, un efort bugetar de 175 milioane de lei si se asigura din bugetul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale.
Producatorii care pot beneficia de sprijinul financiar pentru motorina, sunt: proprietarii de terenuri agricole exploatate individual; societatile agricole cu personalitate juridica; societatile comerciale cu profit agricol; arendasii care au incheiat contracte de arendare.
Executivul a adoptat, de asemenea, o ordonanta privind acordarea unor facilitati financiare producatorilor agricoli care detin suprafete de pajisti in zona montana. In acest caz, sprijinul statului este direct si se acorda sub forma de bonuri valorice, in limita sumei de 50.000 mii lei noi (500 miliarde lei vechi) si a suprafetei de pajisti de pana la 100 ha, inclusiv. Beneficiarii sunt persoanele fizice si juridice, asociatiile crescatorilor de bovine, ovine si caprine sau asociatiile composesorale care detin in proprietate, arenda sau concesiune suprafete de pajisti in zona montana. Banii se utilizeaza pentru achizitionarea de seminte certificate si de ingrasaminte chimice, precum si pentru efectuarea lucrarilor de amenajare a solului. Persoanele fizice care solicita sprijinul trebuie sa faca dovada detinerii in proprietate, arenda sau concesiune a unei suprafete de minimum 1 ha pajiste si sa aiba cel putin o vaca la un hectar de pajiste.

Cele mai citite

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă