Interviu cu Wilfried H. Lang, observator economic
– Dle Lang, inca din 2004 ati avertizat autoritatile romanesti asupra consecintelor nefaste pe care le-ar putea avea afacerea Petrom-OMV, prin asa-zisa privatizare.
– Nu doar din anul 2004. Inca din 1992-'93 am luat legatura cu factorii de decizie de atunci, propunandu-le o solutie adecvata pentru salvarea industriei petroliere romanesti. Dupa doua convorbiri infructuoase, mi-am dat seama ca partenerii mei de discutii nu pricepusera nimic, chiar absolut nimic din ce cautasem sa le comunic. Ca vechi membri PCR si slugoi docili ai sistemului totalitar ce de-abia apusese, nu au fost in stare sa-si indrepte privirea spre piata libera din Occident. Toate explicatiile mele au fost inutile. Dupa aceea, intre 1995-'97, am mai recidivat cu ocazia vizitelor domnilor Emil Constantinescu si mai apoi Victor Ciorbea la resedinta mea din Germania, dar tot fara nici un succes. La fel si cu dl Ion Iliescu in iunie 2002, la Palatul Cotroceni. De ceilalti demnitari romani, secretari de stat si ambasadori cu care am stat de vorba nici nu mai pomenesc.
– Bine, si care a fost piedica unei intelegeri in acest sens?
– Dupa experienta acumulata in acesti ani, am ajuns la concluzia ca in Romania factorii de decizie, indiferent de culoarea lor politica, se impart in doua categorii: cei care cred ca se pricep, dar nu se pricep, acestia fiind majoritatea, si cei care se pricep, dar care nu vor sa actioneze in consecinta. O absoluta minoritate. La ambele categorii, doar interesele si pricopseala personala fiind importante, interesul general gasindu-se undeva pe planul doi sau trei.
– Ne-ati putea da amanunte?
– Sa facem o comparatie. De obicei, un agricultor isi face un plan pe urmatoarele 10-12 luni. O fabrica de automobile calculeaza pentru cinci-sase ani. In industria petroliera, proiectele de perspectiva acopera urmatorii 20-25 de ani. Deci planuri de organizare, coordonare si finantare cu totul diferite. Ceea ce presupune criterii de calcul economic in cu totul alte dimensiuni, trebuind sa se tina cont in acelasi timp de progresul tehnic si tehnologic, mijloacele de transport si comunicatii, preturi si conditii de desfacere pentru diversele produse rezultate din prelucrarea titeiului. Imprejurarile politice jucand deseori un rol determinant. Toate acestea necesitand, desigur, o experienta de cateva decenii, ceea ce in Romania lipseste cu desavarsire.
– Vorbiti cu limba lui Caragiale. Nu exista si in Romania oameni de specialitate seriosi?
– Desigur ca exista, dar ei nu au fost consultati sub nici o forma, baietasii care au negociat contractul cu OMV stiind ei totul mai bine. Unul dintre specialistii adevarati fiind domnul Nicolae M. Nicolae, fostul ambasador al Romaniei in SUA, desigur acum la o varsta inaintata, dar cu o experienta vasta in acest domeniu. Nu a fost contactat nici macar prin telefon. In economia centralizata a comunistilor nu fusese prevazut asa ceva, iar diletantii de la CSP nu aveau de unde sa invete aceste lucruri. Nici ceilalti specialisti in petrochimie, a caror competenta profesionala nu se pune la indoiala, nu au fost obisnuiti sa gandeasca in termeni economici, ordinele venind oricum “de sus”, ceea ce presupunea doar executarea lor fara sovaire. Nici asa-numitele “depasiri de plan”, de cele mai multe ori trase de par si trucate, nu puteau contribui la o gandire realista pe taram economic.
– A existat totusi o expertiza din partea unui institut renumit din Elvetia. Cum vedeti acest fapt incontestabil?
– Da, asa este. Numai ca expertii elvetieni, care sunt in primul rand analisti economici, au evaluat situatia globala in functie de documentele existente, rapoartele si cifrele care li s-au pus la dispozitie de catre partea romana, comparandu-le cu date concrete, uzuale pe piata internationala. Verificarile tehnice facute de ei pe teren au fost destul de sumare si, prin necunoasterea limbii romane, incomplete. Daca ei ar fi vazut pe concret situatia dezastruoasa la fosta rafinarie Astra Romana din Ploiesti sau ar fi aflat de conductele subterane sparte la rafinaria din Brazi, nu stiu cum ar fi iesit expertiza. In plus, nu cred ca s-a tinut cont de factorul “mentalitate balcanica”, desigur necunoscut domnilor din Occident.
– Haideti sa revenim la problema actuala! Ce criticati la contractul cu pricina?
– Eu nu critic nimic. Fac doar constatari. Nici nu vreau sa analizez cine, cand si cum a incasat ceva pe de laturi. Chiar daca asa a fost, partea romana ar fi putut delega oameni mai prudenti, mai exersati in gandire logica si mai bine pregatiti in domeniul contractelor la nivel international. Aici insa s-a demonstrat vidul profesional, in special in ceea ce priveste partea juridica si conditiile privind drepturile de exploatare aproape nelimitate. Nu mai vorbim de modalitatea stabilirii peturilor de catre OMV in mod arbitrar, din care rezulta clar diletantismul negociatorilor romani.
– Cum caracterizati situatia actuala la OMV-Petrom?
– Dintr-un comunicat oficial pe trimestrul trei al anului in curs, am aflat ca venitul societatii conform EBIT (earnings before interest and taxes), adica castigul inaintea scaderii dobanzilor si impozitelor, cu alte cuvinte castigul brut al companiei, a scazut de la 690 milioane de euro anul trecut la doar 505 milioane de euro. Asta, chipurile, din cauza conditiilor inconjuratoare dezavantajoase in domeniul petrolului si gazului metan, precum si marjelor de castig scazute la produse rafinate. In ce masura a contribuit Petrom la aceste rezultate nu se stie exact. Inca din ianuarie 2006, OMV trecuse 178 de statii de benzina din tot sectorul balcanic (Romania, Serbia, Bulgaria si Muntenegru) sub administratia Petrom S.A. Intre timp s-au format trei societati diferite, care ingreuneaza o analiza realista a situatiei globale a consortiului OMV-Petrom.
– Cum vedeti situatia incerta a unei parti din proprietatile Petrom, aduse ca zestre in afacerea cu OMV?
– Situatia este la fel de neclara ca inainte. Ca sa satisfaca exigentele indreptatite ale OMV, autoritatile romanesti au elaborat o serie de certificate de proprietate – post-mortem cum s-ar putea spune -, a caror valabilitate este mai mult decat indoielnica. Atat timp insa cat proprietarii adevarati nu ridica pretentii, situatia va ramane linistita. De altfel, acesti proprietari se pare ca nu mai au nici un interes real de revenire in Romania, in restul lumii existand exploatari petrolifere mult mai profitabile.
– Bine, dar unde se afla certificatele originale la ora actuala?
– Dupa cum am mai spus si in anii trecuti, ele se afla in continuare in seifurile companiilor alungate in iunie 1948 din Romania in cadrul asa-zisei “nationalizari”, de fapt un jaf la nivel statal organizat de niste neispraviti la porunca Moscovei. Ca un fapt divers sau chiar ridicol apare gestul “tovarasilor” din comisia de predare-preluare, care in chip de batjocura au lasat documentele de proprietate pe mana adevaratilor proprietari, mentionand ca “ele oricum nu va vor mai folosi la nimic, noi ramanand acum proprietari pentru totdeauna!”. Deci primele prostii grave nu au fost cele din cadrul contractului cu OMV. Ele se produc ori de cate ori niste diletanti se apuca de treburi la care nu se pricep.
– De unde cunoasteti aceste detalii?
– Cu 40 de ani in urma, intalnisem un bun cunoscut al tatalui meu, domnul Deatcu, care fusese in 1948 contabil la Astra Romana si care luase parte la acele “predari” stranii, mentionate mai sus. Zece ani mai tarziu am avut ocazia sa verific afirmatiile domniei sale, care s-au dovedit a fi fost perfect adevarate. Dar sa revenim la subiect. In final, actul de “nationalizare” din iunie 1948 a produs ca efect neasteptat de comunisti niste pagube imense industriei petroliere romanesti. Pe langa milioanele de tone de produse petroliere romanesti exportate aproape pe gratis in Uniunea Sovietica, lipsa de capital pentru realizarea planurilor de perspectiva si neintroducerea de utilaje si tehnologii moderne si-au lasat amprenta dureroasa pe spinarea industriei petroliere romanesti. La inceput se mai astepta un sprijin de la “marii savanti sovietici”, pana ce s-a constatat insa ca acestia stiau chiar mai putin decat specialistii romani. La un sprijin financiar din partea lor Romania oricum nu s-a putut astepta niciodata. In alta ordine de idei, cu cateva zile in urma am terminat un film documentar despre Astra Romana interbelica, care sper sa fie prezentat cat mai curand la Televiziunea Romana. Din el se vor putea trage aceleasi concluzii precum cele expuse mai sus.
– Deci care este cauza reala a supararilor sau, mai bine zis, originea problemelor esentiale ale acestei afaceri?
– Am spus-o de nenumarate ori, dar nimeni nu a vrut sa auda. Fara modernizari si rationalizari cuprinzatoare, o intreprindere petroliera sau petrochimica nu poate da randamentul necesar pentru a face fata competitiei pe plan international. Acum, doar datorita lefurilor mizerabile din Romania se pastreaza o balanta oarecare. Necesarul de investitii minime ar fi de circa 6,3 miliarde de euro. Dar cine sa faca acest efort? O societate relativ mica in comparatie cu concernele mondiale, avand un castig anual EBIT de circa 500 milioane de euro, nu va reusi asta, nici cu cea mai mare bunavointa.
– S-au mai publicat si alte cifre, din care reiese ca s-au facut investitii si la Petrom. Cum vedeti asta?
– Da. Agentia de stiri APA-ots afirma pe 15.11.2006 ca cifra de afaceri a concernului OMV se ridica la 14 miliarde de euro, iar in primele 9 luni ale anului curent castigul s-ar cifra la 1,7 miliarde de euro, la care Petrom ar fi contribuit cu 628 de milioane. In timp ce Cashflow-ul a scazut cu 4%, Gearing Ratio s-a ridicat la 5%. Fata de aceste date, se pune intrebarea daca Petrom nu ar fi putut realiza acest castig si fara OMV. Oare romanii sunt chiar atat de neajutorati incat sa nu poata obtine asemenea rezultate ei insisi?
– Care e pronosticul dumneavoastra pentru 2007?
– Deocamdata, statul roman subventioneaza preturile la carburanti si gaz metan cu circa 20%. Dupa regulile UE insa, un asemenea procedeu nu mai este permis. Cu alte cuvinte, incepand cu 1 ianuarie 2007, contribuabilul roman va suporta in intregime cresterea preturilor, ceea ce nu cred ca il va bucura prea mult. Adica romanii vor cumpara propriile lor produse la preturi fixate in mod arbitrar la Viena! Nici Pacala si Tandala nu ar fi putut actiona mai prosteste!
Romanii vor cumpara propriile produse la preturi fixate in mod arbitrar la Viena
