15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024

Breviar

Bucurestiul, capitala turismului european

Romania va fi gazda Adunarii Bianuale ECTAA (Grupul Asociatiilor Agentiilor de Turism si Touroperatorilor din cadrul UE), in primavara anului 2007. Aceasta decizie a fost luata la intalnirea din acest an a grupului, care s-a desfasurat la Lisabona. Amintim ca tara noastra a mai fost gazda unui astfel de eveniment in mai 2002, cand membrii ECTAA s-au reunit la Hotelul Inter-Continental din Bucuresti. Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) va intermedia pentru Romania alocarile de domenii travel, recent infiintate pentru adresele de web cu specific turistic. Pe de alta parte, asociatia patronala romana va contribui la impulsionarea activitatii Comisiei de Incoming din cadrul ECTAA. Grupul are, in prezent, 23 membri cu drepturi depline din statele UE si sase membri afiliati, alaturi de Romania beneficiind de aceasta calitate Bulgaria, Croatia, Turcia, Norvegia si Elvetia.

Un nou hotel de patru stele in Bucuresti

La sfarsitul acestei luni, Societatea Hoteliera Times SRL va inaugura, in Bucuresti, un hotel clasificat la patru stele, in urma unei investitii in valoare de 6 milioane de euro. Acesta este amplasat pe Bulevardul Decebal, se va numi Times Hotel, va avea 70 de camere si patru sali de conferinte. Camerele vor fi dotate cu aer conditionat, acces wireless la Internet, televizor color, cablu TV, seif, minibar, iar accesul se va face prin intermediul cartelelor magnetice. Pentru persoanele cu handicap sunt oferite facilitati specifice. Suprafata totala a celor patru sali de conferinta este de 280 de metri patrati, capacitatea lor variind de la minimum zece persoane la maximum 100 de persoane. Salile beneficiaza, de asemenea, de acces wireless la Internet. In ultimii patru ani, segmentul structurilor hoteliere clasificate la 3-5 stele s-a dovedit foarte dinamic in Bucuresti, fiind introduse in circuitul turistic peste 1.300 de camere.

Cod de conduita privind combaterea exploatarii copiilor in turism

Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) a adoptat Codul de Conduita privind combaterea traficului si exploatarii sexuale a copiilor in turism, lansat oficial in Romania la data de 19 mai 2005. Lansarea acestuia a fost posibila prin cooperarea grupului de experti format din reprezentanti ai Organizatiei Salvati Copiii, Federatiei Industriei Hoteliere din Romania, Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism, Institutului de Cercetare si Prevenirea Criminalitatii, Autoritatii Nationale pentru Turism si Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copiilor, OSCE, Institut fur Integrativen Tourismus und Entwicklung RESPECT, ECPAT, Federal Department of Foreign Affairs si Freedom from Fear. Prin adoptarea Codului, ANAT s-a angajat sa ia masuri de prevenire a exploatarii sexuale a copiilor de catre turistii romani si straini si va contribui la construirea imaginii Romaniei ca o destinatie turistica sigura si atractiva. Criteriile cuprinse in acest act sunt: stabilirea unei abordari etice in ceea ce priveste exploatarea sexuala a copiilor in scopuri comerciale; instruirea personalului din industria hoteliera si de turism, atat in tarile de origine, cat si in tarile de destinatie turistica; introducerea unei clauze in contractele cu furnizorii, care sa stipuleze actiunea comuna impotriva exploatarii sexuale a copiilor; oferirea de informatii catre turisti, prin intermediul cataloagelor, brosurilor, filmelor care sa ruleze in avioane, internetului, tiparite pe biletele de avion etc.; oferirea de informatii catre “persoane-cheie” din tarile de destinatie; realizarea de raportari anuale.

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă