Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Falimentul Astra Asigurări. Cronologia şi dedesubturile

Aşa a dispărut cea mai puternică companie de asigurări de la momentul anilor 2014 – 2015. În cele ce urmează, vom spune aici, de la capăt, toată povestea.

Share

Florin Budescu 0 comentarii

Actualizat: 27.01.2020 - 14:55

Care este în fapt cronologia unui conflict inexplicabil dacă nu ţii cont în ce ţară te afli. Iar conflictul este între o firmă, Astra Asigurări, şi o instituţie a statului, ASF, sprijinită de Guvernul Victor Ponta. Un control de fond la Astra Asigurări a început în anul 2012 şi s-a terminat un an mai târziu. Finalizarea - vineri, 26 aprilie 2013. Ciudat: o nouă conducere a fost numită la ASF luni, 29 aprilie.

Dan Radu Ruşanu, noul preşedinte ASF, declara: "Noi, când am venit aici, am găsit controlul finalizat, iar singura decizie luată în urma acelui control a constat într-un plan de măsuri eşalonat în nouă luni de zile. Aşadar, avea termen 31 decembrie 2013, astfel că ne-a fost greu să intervenim vis-a-vis de planul de măsuri stabilit de fosta conducere a CSA (n.r.: Comisia de Supraveghere a Asigurărilor)".

Pe 18 februarie 2014, din senin, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anunța că a instituit procedura de redresare financiară, prin administrare special, a Astra Asigurări, cea mai dură măsură ce se poate institui la un asigurător.

La aceasta vreme, Astra era cea mai mare firmă de asigurări din România, la cârma căreia se afla omul de afaceri Dan Adamescu. ASF a suspendat acționarii și conducerea firmei și a numit administrator special KPMG Advisory. De fapt, ASF conducea Astra, din acel moment. KPMG nu făcea nici un pas fără aprobarea ASF.

ASF întocmise un raport, prin care anunța că suspectează Astra Asigurări că a omis să constituie rezerve pentru o presupusă daună produsă altei companii de stat, CNADNR, care era condusă la acel moment de alt acolit al lui Victor Ponta.

În replică, Dan Adamescu, patronul Astra, a catalogat decizia ASF drept “o lovitură de tip mafiot" incalificabilă, care va genera un şoc internaţional urias. Adamescu susţinea că ASF bloca preluarea subsidiarei din România a grupului francez AXA, care ar fi făcut din Astra Asigurări liderul neconstestat al pieţei de asigurări.

Astra era controlată de The Nova Group Investments Romania SA (TNG -- 72,68% din acţiuni) si Epsilon Estate Provider SRL (27,02%). În acţionariat mai erau alte persoane fizice si juridice, cu o participaţie de 0,3% din capitalul social. The Nova Group şi Epsilon era controlate indirect de omul de afaceri Dan Adamescu.

Dar să o luăm de la capăt, cu istoria fatidicului an 2014.

 

Cronologie

20 ianuarie 2014: ASF a finalizat controlul la Astra Asigurări, privind modul în care această firmă își îndeplinise planul de măsuri. Termenul de îndeplinire era 31 decembrie 2013. Reprezentanţii TNG au declarat că "controlul pretins inopinat (…) a fost demarat în momentul notificării intenţiei de preluare a companiei AXA România. În loc să aprobe achiziţia AXA şi fuziunea cu Astra şi crearea unei companii de asigurări mai bine capitalizate, ASF a hotărât să blocheze tranzacţia, prin măsuri abuzive".

Tocătoarea care nu se mai opreşte din râşnit Astra a adoptat şi prezentat ASF un plan de măsuri, ce prevedea inclusiv “o majorare de capital, compusă dintr-un aport al acţionarilor existenţi şi fuziunea cu societatea achiziţionată, AXA România”, ceea ce ar fi determinat creşterea capitalului cu peste 150 de milioane de lei. Dar ceea ce a urmat seamănă cu funcţionarea unei maşini de tocat mecanice.

7 februarie 2014: ASF a transmis Astra Asigurări procesul verbal de control.

10 februarie 2014: Astra Asigurări a primit notificare ASF că marja de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale societăţii sunt subunitare. Legea impune ASF să deschidă procedura de redresare financiară prin administrare specială dacă marja de solvabilitate este subunitară.

11 februarie 2014: ASF a stabilit pe 18 februarie 2014 şedinţa Consiliului ASF în care urma să se facă analiza raportului Corpului de control şi a Notei Direcţiei de Supraveghere şi Stabilitate Financiară în privinţa Astra Asigurări.

12 februarie 2014: Astra Asigurări a returnat la ASF procesul verbal de control, cu observaţiile sale. În aceeaşi zi, Realitatea TV a prezentat informaţii din interiorul ASF, pe care Autoritatea le-a catalogat drept "un atac fără precedent, cu informaţii false, denaturate şi mincinoase".

14 februarie 2014: HotNews a publicat salariile conducerii şi angajaţilor ASF. Potrivit Autorităţii, "publicarea informaţiilor a condus la o presiune fără precedent la adresa conducerii ASF, cu patru zile înainte de dezbaterea în Consiliul ASF a neregulilor” pretins descoperite la societatea Astra. În timp, s-a demonstrat că informaţiile privind salariile imense de la ASF erau corecte.

Anul trecut, ceva asemănător s-a petrecut cu City şi Euroins, iarăşi cei mai puternici asigurători. E drept, acestea nu au ajuns încă la faliment. În 2018, OUG 114 punea Banca Transilvania, liderul pieţei bancare, într-o situaţie dificilă, provocându-i pierderi majore. Ca şi Astra, la vremea ei, şi BT este o companie cu capital românesc.

18 februarie 2014: Consiliul ASF a decis deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială pentru societatea Astra. Dan Adamescu, patronul Astra, despre care ASF afirma că "are indicii ferme despre fapte de natură infracţională", a atacat ASF, denumind decizia drept "o lovitură în stil mafiot" şi catalogând conducerea ASF drept incompetentă.

19 februarie 2014: Preşedintele României, Traian Băsescu, conform Wall-Street.ro, a denumit ASF "o cloacă", iar conducerea acesteia drept incompetentă.

Comentarii