Marile puteri economice fac schimb de locuri în ierarhia mondială, afirmă un raport elaborat în Marea Britanie. Raportul a fost întocmit de CEBR (The Centre for Economics and Business Research), cu sediul la Londra.
Potrivit acestei surse, Statele Unite sunt, încă, prima putere economică a lumii. Pe locul al doilea este China. Aceste două țări vor face schimb de locuri în anul 2030. Pe llocul al treilea se menține, deocamdată, Japonia. Dar la nivelul anului 2033, pe locul al treilea, în locul Japoniei, ar urca Germania.
Marile puteri occidentale se tem de ascensiunea Chinei
Raportul întocmit de institutul britanic este întocmit în termeni neutri. Dar ascensiunea economică a Chinei este un subiect care îngrijorează statele occidentale. Statele Unite consideră că China comunistă dorește să-și folosească potențialul economic și tehnologic pentru a submina capacitatea de apărare a țărilor democratice.
În anul 2022, pentru prima dată în istorie, Produsul Intern Brut (PIB) al lumii va depăși o sută de mii de miliarde de dolari.
Citiți România Liberă și pe Google News!