7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăReacția Euroins, după amenda primită de la ASF

Reacția Euroins, după amenda primită de la ASF

Euroins România Asigurare-Reasigurare SA transmite că depune toate eforturile pentru a îmbunătăţi în continuare toate procedurile privind timpul necesar procesării daunelor şi achitării prompte a despăgubirilor, anunţul fiind făcut după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară a amendat compania tocmai pentru întârzierea plăţilor.

„Euroins depune toate eforturile pentru a procesa cererile cât mai rapid şi cât mai eficient posibil. Rezultatele schimbărilor pe care le implementăm în cadrul companiei au adus deja îmbunătăţiri vizibile, întrucât primim din ce în ce mai multe reacţii pozitive de la clienţi. Procesăm şi plătim mai mult de 12.000 de dosare de daună pe lună, pe care continuăm să le soluţionăm într-un termen cât mai scurt. Subliniem că situaţia la care se face referire în comunicarea ASF, este doar excepţională, limitată la câteva zeci de cazuri şi nu este o practică obişnuită”, a declarat Tanja Blatnik, CEO Euroins România.

Drept dovadă, în medie, în T1 2022, Euroins a plătit daune în doar 5 zile, pentru mai mult de 35.000 de dosare, cu 25% mai rapid decât plăţile din ultima parte a anului 2021, afirmă compania. Acest indicator s-a îmbunătăţit constant în ultimul an. În T4 2021, Euroins Romania a raportat oficial Autoritatii de Supraveghere Financiara că a plătit daune, în medie, în mai puţin de 7 zile.

”Rezultatele actuale arată o evoluţie semnificativă faţă de prima parte a anului trecut, când, în T2 2021, timpul mediu de plată a daunelor auto era de 38 de zile. Performanţa Euroins România, în prima parte a acestui an, vine ca urmare a schimbărilor începute în 2021, alături de creşterea echipei de experţi, digitalizarea companiei şi îmbunătăţirea experienţei clienţilor în toate serviciile pe care le oferim”, precizează Euroins.

ASF a sancţionat Euroins cu amendă în cuantum de 419.900 lei pentru efectuarea cu întâriziere a plăţilor dosarelor de daună şi neachitare penalităţilor de întârziere.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Vin întăriri pentru Șumudică! Transferul lui Denis Ciobotariu aproape de a fi realizat

Rapid caută soluții pentru a întări echipa în vederea calificării în play-off-ul Superligii, iar Denis Ciobotariu este una dintre țintele principale ale lui Marius...

Nava rusească „Ursa Major” s-a scufundat în Marea Mediterană

Nava cargo rusească „Ursa Major” s-a scufundat în Marea Mediterană, între Spania și Algeria, în urma unei explozii produse în sala mașinilor, relatează Reuters. Din...

Elena Lasconi dezlănțuită la adresa Guvernului Ciolacu 2

România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri, a declarat luni seara preşedintele USR, Elena Lasconi,...
Ultima oră
Pe aceeași temă