7.7 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăAeroportul din Iași a recuperat traficul de dinainte de pandemie

Aeroportul din Iași a recuperat traficul de dinainte de pandemie

Traficul de persoane pe Aeroportul din Iași a ajuns, în luna august, la 90 la sută faţă de cel înregistrat înainte de pandemie, directorul aeroportului ieşean, Romeo Vatră, precizând că situaţia se redresează, iar cifrele sunt optimiste.

În luna august, au fost înregistraţi 116.390 de pasageri îmbarcaţi şi debarcaţi, ceea ce reprezintă 90 la sută din volumul de trafic din august 2019. Totodată, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, creşterea este dublă.

Conducerea aeroportului din Iaşi susţine că revenirea la nivelul de trafic din 2019 era preconizată abia pentru anul 2024, însă acest lucru se produce mult mai repede.

„Cifrele de trafic sunt optimiste, semn ca situaţia se redresează. Creşterea fluxului de pasageri în ultimele luni este determinată de reluarea treptată a rutelor mai vechi, venirea la Iaşi a două companii noi, Lufthansa şi Hisky, şi reluarea parteneriatului cu Blue Air. Evoluţia traficului în sezonul estival, cu precădere în luna august, a fost favorizată şi de operarea mai multor curse charter şi sezoniere spre şapte destinaţii de vacanţă din Grecia, Turcia, Cipru şi Egipt, care s-au bucurat de un grad de încărcare foarte bun încă de la primele zile de operare”, a declarat, miercuri, directorul interimar al Aeroportului Iaşi, Romeo Vatră.

El a precizat că în decembrie vor fi deschise noi rute externe pe aeroportul din Iaşi, către Madrid şi Dublin.

Totodată, Blue Air a anunţat recent că în primăvara anului viitor va redeschide baza aeriană de la Iaşi şi va introduce zboruri către cinci destinaţii.

Citește și: Închirierea unei nave care transportă containere a ajuns să coste cât 68 de mașini Ferrari

Cele mai citite

Armata rusă înregistrează un avans semnificativ pe frontul de est din Ucraina

Armata rusă a reușit o cucerire teritorială remarcabilă în luna noiembrie, avansând pe frontul de est din Ucraina și preluând controlul asupra a două...

Marcel Ciolacu: România trece prin turbulențe politice, dar poate reveni pe un drum stabil, prin solidaritate

Declarațiile vin în contextul în care agenția de rating Fitch a revizuit perspectiva economică a României de la stabil la negativ Premierul Marcel Ciolacu a...

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a crescut. România, lider pentru a noua lună consecutiv

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a crescut în luna noiembrie la 2,5%, de la 2,3% în octombrie, potrivit datelor publicate de Eurostat....
Ultima oră
Pe aceeași temă