21.1 C
București
duminică, 27 octombrie 2024
AcasăEconomieDin decembrie începe să circule un tren Intercity Brașov - București -...

Din decembrie începe să circule un tren Intercity Brașov – București – Constanța

Cel mai târziu odată cu noul Mers al Trenurilor, adică de la data de 12 decembrie 2020, va intra în circulație trenul Intercity Brașov – București – Constanța, a declarat directorul general al societății CFR Călători, Dan Costescu.

Potrivit acestuia, vagoanele necesare noului tren sunt deja disponibile.

Cererea pentru punerea în circulație a noului Intercity este acum în analiză la compania CFR Infrastructură. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dezbatere electorală în Moldova: Stoianoglo: Campania mea a fost modestă și onestă. Sandu: Cetățenii vor un vot protejat!

Dezbaterea s-a desfășurat fără un moderator, iar cei doi contracandidați și-au adresat reciproc întrebări Alexandr Stoianoglo i-a propus contracandidatei sale la alegerile prezidențiale, Maia Sandu,...

ANAF impune sancțiuni și confiscări de peste 8 milioane de euro companiilor cu legături rusești, vizate de controale stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a desfășurat controale asupra a peste 10.500 de persoane fizice și juridice pentru a verifica dacă acestea sunt...

Guvernul propune un cod unic pentru urmărirea documentelor reținute de polițiști

Guvernul României a anunțat că susține introducerea unui cod unic pentru persoanele căror permise de conducere sau certificate de înmatriculare au fost reținute de...
Ultima oră
Pe aceeași temă