12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăEconomieCriza EnergeticăRomânia își va asigura 90 la sută din necesarul de gaz din...

România își va asigura 90 la sută din necesarul de gaz din surse interne

România își va asigura 90 la sută din necesarul de gaz, pentru consum propriu, din surse interne, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.

Șeful Executivului a făcut acest anunț cu prilejul Conferinței Internaționale a Gazului din România (Romanian International Gas Conference, RIGC). În cadrul RIGC, nouă miniștri și înalți reprezentanți din țări est – europene au avut o întâlnire, joi, 22 septembrie 2022, la Palatul Victoria.

“Mai mult ca oricând, în aceste vremuri de criză, este nevoie ca spiritul european al solidarității să fie mai puternic resimțit în relația dintre cetățeni și instituții, la nivelul societății, dar și între societate și piața energetică. Guvernul pe care îl conduc și-a asumat ca obiectiv important obținerea independenței energetice și transformarea României într-un factor de securitate energetică în regiune. Noua Lege offshore și încurajarea investițiilor în acest sector  fac posibilă exploatarea resurselor de gaze naturale din Marea Neagră și, în următorii ani, a celor de mare adâncime din județul Buzău. 2022 este anul în care a început extracția gazelor naturale în platoul continental al Mării Negre. Odată cu concretizarea acestor surse noi, vom reuși să asigurăm, din resurse interne, 90% din necesarul de consum. Acest lucru dovedește capacitatea României de a găsi noi soluții într-o perioadă în care furnizarea de gaze naturale la nivel mondial este amenințată de războiul din Ucraina”, a anunțat premierul Ciucă.

Necesarul de gaz se va obține din Marea Neagră și din județul Buzău

Șeful Guvernului nu a spus, explicit, la ce dată va avea efectiv, România, 90 la sută din gaz din surse interne. De asemenea, nu este limpede dacă România va mai avea sau nu vreo legătură cu Rusia, din punctul de vedere al gazelor. Premierul a precizat însă că România va primi gaze din Azerbaidjan, prin Grecia. Această filieră pare sigură, în condițiile în care Grecia face parte din NATO și din UE, iar Azerbaidjanul are o relație bună cu Turcia (membru NATO).

“Finalizarea gazoductului BRUA faza I, aproximativ 500 de kilometri de conductă ce  traversează un sfert din teritoriul țării, reprezintă o sursă importantă de energie pentru cetățenii noștri și pentru dezvoltarea economică. În plus, odată cu punerea în funcțiune a BRUA, România se conectează la culoarele regionale de transport și își va putea asigura aprovizionarea din noi surse.
Operaționalizarea interconectorului Bulgaria – Grecia – ultima componentă a Coridorului Vertical, transformarea Coridorului Transbalcanic, care poate prelua gaze naturale din zona Mării Caspice și Azerbaidjan, vor crea un plus de siguranță pentru România și întreaga regiune”, consideră șeful Guvernului României.

O zi mai înainte, miercuri, și ministrul Energiei, Virgil Popescu, se referise la gazele din Azerbaidjan. Ministrul Popescu a precizat că interconectorul Bulgaria – Grecia devine operațional la data de 1 octombrie 2022. Dar nici ministrul Popescu n-a putut indica momentul în care România va începe efectiv să primească gaze prin acest gazoduct.

Pe de altă parte, România își continuă misiunea de a susține Republica Moldova, inclusiv oferindu-i gaze. Acest angajament a fost reafirmat de premierul Nicolae Ciucă. “Operaționalizarea gazoductului Onești-Gherăești-Lețcani-Ungheni-Chișinău este un sprijin consistent pentru că oferă posibilitatea Republicii Moldova să preia până la 2,2 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an”, a explicat premierul Ciucă.

Acum o lună, Republica Moldova anunța că va cumpăra gaze naturale și le va depozita în România. Zece milioane de metri cubi de gaze vor fi procurate de SA „Energocom”, în două tranșe, și stocate în depozitele din România. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale, sub conducerea premierului Natalia Gavrilița.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...
Ultima oră
Pe aceeași temă