După ce săptămâna trecută, premierul Nicolae Ciucă și ministrul energiei, Virgil Popescu, au ieșit să anunțe că au mai rezolvat o parte din problemele crizei energetice, șeful executivului recunoaște că a gafat și că va modifica noua ordonanță de urgență pe energie.
La scurt timp după adoptarea OUG-ului, mai multe voci au comentat faptul că noua hotărâre de Guvern încalcă normele europene și că face mai mult rău decât bine. Inclusiv Guvernul a recunoscut, într-un document oficial, că ordonanța pentru plafonarea facturilor la energie ar putea încălca legislația europeană. Nota de fundamentare arată negru pe alb că e posibil ca măsurile să intre în contradicție cu Directiva 944/2019 și Regulamentul 943/2019.
Doar că minciuna are picioare scurte, iar Nicolae Ciucă s-a văzut nevoit să vină în fața românilor să anunțe că se vor opera modificări.
„Orice problemă care va apărea după intrarea în vigoare a ordonanței și după ce, pe data de 9, vom avea decizia de la nivelul Comisiei Europene, urmează ca în funcție de aceste elemente noi de decizie să procedăm la completarea ordonanței de urgență a guvernului”, a transmis premierul.
Ciucă a afirmat că dorește ca săptămâna viitoare să aibă loc o întâlnire a comitetului de iarnă, în care să discute în detaliu măsurile pe care România trebuie să le aibă în vedere.
„Practic, în acest moment, odată cu ordonanța de urgență aprobată săptămâna trecută, am reușit să echilibrăm pachetul de măsuri pentru a putea să gestionăm așa cum se cuvine asigurarea cu energie, menținerea costului final pentru consumatorii casnici și pentru IMM-uri și industria alimentară. De asemenea, cred că este important să subliniem din nou că cetățenii vulnerabili vor menține același cost la plata energiei și la plata gazelor. Asigurarea este cât se poate de clară. Nu cred că cetățenii trebie să își facă probleme din acest punct de vedere”, a precizat Ciucă.
Cele mai afectatate vor fi firmele pentru că aici legea s-a făcut în stil haiducesc. Potrivit experților de la e-nergia.ro, vorbim despre o creștere a prețurilor de la lună la lună. Mai exact, noua ordonanță pe energie, cu valabilitate de la 1 septembrie, ridică plafonul de preț de 1 leu/kWh pentru mare parte a consumatorilor non-casnici. Cu excepția sectorului IMM și a firmelor din industria alimentară, toată economia românească plătește de acum energia electrică la prețul pieței. Astfel aceștia trebuie să plătească un preț dublu sau chiar triplu, acest preț va fi diferit de la o lună la alta, pentru că așa este mecanismul legal.
Situația nu este deloc ușoară pentru români
În ciuda faptului că se dau asigurări că avem deja 70% din necesarul de gaze deja pus în depozite, presiunea mare vine și din partea Uniunii Europene. Practic, deciziile de la București trebuie luate în concordanță și cu cele convenite la Bruxelles.
Deși avem o Ordonanță a plafonării și compensării până la începutul primăverii viitoare, autoritățile trebuie să vină cu soluții pentru români, deoarece mulți sunt afectați financiar și nu vor putea să-și achite facturile chiar și cu reducerile aplicate. În orice caz, vorbim despre reduceri nesemnificative de aproximtiv 10 la sută din factură în condițiile în care prețul s-a dublat în ultimul an, potrivit datelor INS.
Dacă doriți să revedeți cum Guvernul lucrează și de două ori pentru același lucru și își anulează propriile OUG-uri.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!