13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieCOTAR către preşedintele Iohannis: Nu promulgaţi Legea transportului alternativ

COTAR către preşedintele Iohannis: Nu promulgaţi Legea transportului alternativ

Într-o scrisoare deschisă semnată de preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, şi transmisă Administraţiei Prezidenţiale, reprezentanţii transportatorilor arată că această lege nu face decât să favorizeze companiile care au sfidat legislaţia din România, timp de 4 ani şi jumătate, iar votul “pe repede înainte” dat de parlamentari pentru a legaliza ceea ce până în prezent a funcţionat ca “piraterie” ar trebui, mai întâi, cercetat de DNA.

“Votul “pe repede înainte” dat de parlamentari pentru a legaliza cu celeritate ceea ce până în prezent a funcţionat în afara cadrului legal, ca “piraterie”, ar trebui, mai întâi cercetat de DNA, având în vedere faptul că în România nu se poate face lobby legal, ci doar trafic de influenţă, iar acţiunea concertată a parlamentarilor are semne clare de rezultat al unui lobby internaţional, astfel încât se poate considera că există suspiciuni rezonabile de trafic de influenţă”, se precizează în documentul citat.

Totodată, transportatorii acuză nerespectarea Legii dialogului social, prin sfidarea tuturor acţiunilor de protest din partea patronatului reprezentativ pe ramură, care s-a opus vehement legiferării în favoarea unor jucători despre care menţionează că au intrat pe piaţa de transporturi în neconcordanţă cu legile româneşti în vigoare.

Printre alte motive pentru care solicită şefului statului să nu promulge legea referitoare la transportul alternativ, COTAR aminteşte “graba în care s-a trecut prin comisiile parlamentare şi în Plen noua lege, generată de o Ordonanţă de Urgenţă votată cu aceeaşi celeritate, în luna iunie, pentru a servi interesele unor companii care nu au respectat legea”.

Pe de altă parte, Confederaţia subliniază că, deşi au primit o perioadă de patru luni pentru a intra în legalitate, operatorii care fac transport alternativ nu s-au conformat legii astfel încât au mai solicitat o amânare suplimentară de 4 luni.

“Prelungirea cu încă patru luni a perioadei de intrare în legalitate, pentru cei care fac “transport alternativ” de tip “ridesharing”, deşi nu au funcţionat într-un cadru legal, timp de 4 ani şi jumătate. Deşi acestor transportatori neautorizaţi şi nelicenţiaţi li s-a mai acordat o perioadă de 4 luni, pentru a intra în legalitate, nici măcar aşa nu s-au conformat cerinţelor legii făcute special pentru ei şi au mai cerut o amânare de încă patru luni – lucru ce nu s-a mai întâmplat în in istoria legiferării din România, după 1990 – şi care arată în mod evident favorizarea unor companii, în detrimentul celor care au funcţionat legal, în ultimii 30 de ani. Atât legislaţia din România, cât şi cea internaţională, prevăd egalitatea de drepturi şi obligaţii pentru toate companiile care desfăşoară activităţi într-un anumit domeniu, iar această nouă lege prevede condiţii speciale doar pentru unele companii, favorizându-le în detrimentul celor care până acum au îndeplinit toate condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea licenţelor de transport şi au plătit către statul român taxe şi impozite, conform legii”, se mai arată în scrisoarea deschisă transmisă preşedintelui României.

Camera Deputaţilor, for decizional, a adoptat proiectul de Lege pentru aprobarea OUG 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto intermediate prin platforme digitale, aminteşte Agerpres.

Persoanele fizice şi juridice care derulează operaţiuni ce intră sub incidenţa prevederilor menţionate beneficiază de o perioadă de tranziţie până la data de 1 februarie 2020.

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă