17.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăEconomieComisia Europeană cere României să se conformeze în domeniul deşeurilor

Comisia Europeană cere României să se conformeze în domeniul deşeurilor

Legislaţia UE în domeniul deşeurilor obligă statele membre să raporteze date Comisiei. Până acum, un număr de 15 state membre nu şi-au îndeplinit obligaţiile cu privire la diferite legi, inclusiv Directiva privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, Directiva privind vehiculele scoase din uz şi Regulamentul privind transferurile de deşeuri, informează Agerpres.

Potrivit Directivei 2012/19/EU privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, statele membre sunt obligate să raporteze Comisiei progresele realizate pentru implementarea ţintelor.

De asemenea, statele membre trebuie să furnizeze Comisiei o descriere detaliată cu privire la modul în care au fost culese datele. Până acum, România, Malta şi Suedia nu şi-au îndeplinit obligaţiile în condiţiile în care nu au furnizat rapoartele pentru anul 2015.

De asemenea, potrivit Directivei 2006/66/CE privind bateriile şi acumulatorii precum şi deşeurile de baterii şi acumulatori, statele membre trebuie să trimită Comisiei rapoarte cu privire la gradele de colectare şi să precizeze în raport cum au fost obţinute datele necesare.

Până acum, aceste obligaţii nu au fost îndeplinite de România,Bulgaria, Franţa, Italia, Malta, Grecia, Suedia, Slovenia, Lituania, Olanda, Spania, Ungaria, Irlanda şi Portugalia pentru anul 2016 şi/sau 2017.

Conform Directivei 2000/53/EC privind vehiculele scoase din uz, statele membre trebuie să trimită Comisiei rapoarte cu privire la ţintele impuse de Directivă împreună cu o descriere adecvată a datelor utilizate.

România, Danemarca şi Slovenia nu şi-au îndeplint obligaţiile până acum, în condiţiile în care nu au furnizat rapoartele pentru 2015 şi 2016.

În sfârşit, potrivit Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 privind transferurile de deşeuri, statele membre sunt obligat să raporteze Comisiei cu privire la aplicarea reglementărilor în domeniul transferurilor de deşeuri. Până acum, România nu a trimis un raport pentru anul 2017..

Cele mai citite

Biden i-a spus lui Iohannis că ceva îl deRUTTEază

IlustrațieȘ Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis s-a întors foarte deRUT(TE)at din Statele Unite ale Americii (SUA). Aceasta după ce președintele octogenar american, Joe Biden,...

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a...

Rusia – Ucraina, ziua 787: Peste 1.700 de localnici, nevoiți să se refugieze din Harkov

Ofensiva terestră rusă din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a determinat evacuarea a 1775 de locuitori, a comunicat ast[zi în mediile sociale guvernatorul regiunii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă