2.6 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăEconomieA apărut primul mall cu produse exclusiv second hand reciclate

A apărut primul mall cu produse exclusiv second hand reciclate

Evoluţia are loc după ce a fost deschis un centru comercial dedicat în întregime obiectelor second hand, compus din 13 buticuri distincte.

În acest oraş muncitoresc, situat la o oră de mers cu trenul de capitala Stockholm, un centru comercial cu o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi botezat ”ReTuna”, care este deţinut de municipalitate şi a oferit locuri de muncă pentru 50 – 60 de persoane, este imaginea unei localităţi care s-a orientat spre ecologie în anii 1990 pentru a se reinventa.

„Suntem un oraş industrial tradiţional, am cunoscut dificultăţi şi a trebuit să găsim un mijloc de a consolida încrederea şi de a ne asuma responsabilităţi pentru a face din Eskilstuna o localitate industrială modernă”, a explicat primarul social-democrat, Jimmy Jansson, conform Agerpres.

Desemnat în 2020 de Guinness World Records ca fiind „primul centru comercial din lume destinat în întregime produselor reparate, reciclate sau restaurate”, ReTuna a fost inaugurat cu cinci ani mai devreme, în 2015.

Deşi este departe de mastodonţii din sectorul de larg consum clasic, complexul atrage totuşi între 250.000 şi 300.000 de vizitatori în fiecare an, cu un profil din ce în ce mai ”mainstream”, susţine responsabilul complexului, Anna Bergström. Pe cele două etaje ale centrului comercial sunt magazine de echipamente informatice, librării, jucării pentru copii şi un magazin de mobilă şi „puteţi să vă faceţi cumpărăturile obişnuite la fel ca într-un magazin tipic”, susţine responsabilul.

Pe lângă shopping, ReTuna oferă şi posibilitatea unui program de pregătire profesională timp de un an în domeniul ‘recycle design’, designul de produse reciclate.

În ţara „Kapskam” (jena de a cumpăra ceva nou), obiectele la a doua mână au devenit ceva normal. Ţara nordică are o lungă tradiţie de magazine de ocazie, însă ReTuna este un simbol.

Chiar dacă nu este scutită ea însăşi de contradicţii, cu giganţii de îmbrăcăminte low cost (H&M) şi de mobilă pe care o asamblezi singur (Ikea), Suedia intenţionează să fie un model ecologic pentru între lume şi să devină una dintre primele ţări cu emisii neutre de carbon la orizontul anului 2045.

Cele mai citite

Crin Antonescu: Călin Georgescu este o „variantă de neacceptat” și „un drog ieftin și distrugător care este servit oamenilor”

Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale din 2025, a declarat marți seara, la Antena 3 CNN, că, în opinia sa, Călin...

Donald Trump va continua să sancționeze Rusia dacă nu se va așeza la masa negocierilor cu Ucraina

Președintele american Donald Trump a apreciat marți ca 'posibile' noi sancțiuni împotriva Rusiei dacă Moscova nu negociază încetarea războiului împotriva Ucrainei, potrivit barrons.com. 'Este posibil',...

Nicolae Constantinescu, medicul care a salvat numeroase vieți la Revoluția din decembrie 1989 și la Mineriada din 1990, a plecat la Domnul

„ Astăzi, 21 ianuarie 2025, domnul doctor Nicolae Constantinescu, președintele Fundației Culturale Memoria și directorul Memoria – revista gândirii arestate, a plecat la Domnul”,...
Ultima oră
Pe aceeași temă