17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomie3 miliarde euro pierderi în industria ospitalității în anul 2020

3 miliarde euro pierderi în industria ospitalității în anul 2020

Industria hotelieră și celelalte ramuri ale industriei ospitalității au avut cel mai mult de suferit din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus iar problemele celor ce dețin hoteluri, restaurante ori cafenele sau care oferă servicii în aceste domenii nu se opresc, ba, dimpotrivă.

Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR) a calculat că până acum au fost înregistrate pierderi de 1 miliard euro în ceea ce-i privește pe hotelieri și, în general, circa 3 miliarde euro în dreptul celor din HoReCa.

„Suntem practic într-o situaţie fără ieşire. Stăm să ne gândim dacă putem ieşi şi putem depăşi acest moment extrem de complicat de unii singuri iar răspunsul este clar: nu. Nu putem să trecem de unii singuri şi de aceea singura noastră variantă este să primim un sprijin de la autorităţi care să ne facă să depăşim momentul greu. Este un moment greu, deoarece industria noastră a pierdut miliarde în această perioadă, estimările sunt că industria hotelieră pierde peste 1 miliard de euro şi industria ospitalităţii în general peste 3 miliarde de euro faţă de anul 2019.”, a calculat Călin Ilie, președintele FIHR.

El atrage atenția că statul român a oferit până acum un sprijin de circa 130 milioane euro pentru atenuarea efectelor economice grave ce au afectat HoReCa, ceea ce reprezintă doar 5% din totalul pierderilor înregistrate.

Și dacă până acum majoritatea celor din industrie au reușit să supraviețuiască cheltuind resursele avute, perioada de iarnă, cu restaurantele din interior ținute cu lacătul la ușă, vor genera un val de concedieri și zeci de mii de șomeri în rândul persoanelor care lucrează în industria ospitalității.

Dacă în luna martie 88% dintre hoteluri erau închise prin intrarea României în stare de urgență este de așteptat ca introducerea noilor restricții privind circulația și avertizările specialiștilor că perioada Sărbătorilor de Iarnă ne va aduce un vârf al infectărilor cu Covid-19 îi va ține pe români departe de tradiționalele concedii de iarnă în care cele mai multe dintre stațiunile montane anunțau că nu mai au locuri de cazare disponibile.

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...
Ultima oră
Pe aceeași temă